Ultima oră

Precizările IPJ Vrancea în legătură cu accidentul mortal produs în această dimineață la Slobozia Bradului (E85)

Ziarul de Vrancea
29 apr 2020 7559 vizualizări

Reamintim că IPJ Vrancea a anunțat miercuri dimineață producerea unui accident rutier pe DN2-E85, în afara localității Slobozia Bradului (sensul de mers Buzău-Focșani), în urma căruia o persoană a decedat și alte trei au fost rănite.

IPJ Vrancea - 29 aprilie, ora 13:53: La data de 29.04.2020, în jurul orei 08.44, un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din județul Buzău, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2 E85, din direcția Rm. Sărat către Focșani, a evitat impactul față - spate cu un autoturism care circula în fața sa și care intenționa schimbarea direcției de deplasare către stânga, pentru a pătrunde pe DC 184 (către com. Sl. Bradului), moment în care a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă prin dreapta, după care a revenit pe partea carosabilă, a pătruns pe contrasens, ieșind în șanțul din partea stângă și apoi răsturnându-se. 

În timpul rostogolirii, pasagerul din stânga - spate, în vârstă de 38 de ani, a fost proiectat în afara autoturismului, rezultând decesul acestuia.

De asemenea, în urma impactului a rezultat rănirea ușoară a altor doi pasageri, ambii din județul Buzău, care au fost transportați cu ambulanța la spital, pentru investigații medicale.

În cauză a fost întocmit dosar penal.

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.