Ultima oră

Pompierii au verificat școlile din județ

Dan Chiriac
12 sep 2017 1032 vizualizări

Anual, fiecare instituţie şcolară este verificată de ISU Vrancea cu privire la modul de respectare a măsurilor de prevenire a situaţiilor de urgenţă. Această activitate se desfăşoară cu ocazia controalelor de fond la localităţi). De la începutul anului până în prezent au fost verificate 62 unități școlare cu personalitate juridică. În urma controalelor de prevenire executate au fost constatate 301 nereguli și aplicate 247 sancțiuni contravenționale principale (10 amenzi în cuantum de 5000 lei și 237 avertismente). Pe timpul controalelor s-au desfășurat 132 activități de informare preventivă şi exerciții de evacuare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă (cutremur, incendiu) la care au participat 9901 elevi, cadre didactice și personal auxiliar. În urma controalelor s-a constatat că se acordă atenţie acestei activităţi de către conducerile instituţiilor şcolare, dar există şi deficienţe ce nu au fost remediate care se manifestă de-a lungul timpului, pentru remedierea acestora fiind necesare alocarea de fonduri. În ceea ce priveşte neregulile organizatorice, remedierea acestora depinde de modul de implicare a conducerii instituţiilor de învăţământ şi a responsabililor în domeniul situaţiilor de urgenţă. De asemenea la începutul lunii septembrie anul curent a avut loc o convocare cu directorii unităților de învățământ care nu dețin autorizație de securitate la incendiu. La această dată există la nivelul județului Vrancea 91 unități de învățământ care nu dețin autorizația de securitate la incendiu după cum urmează: 4 licee, 39 școli primare și gimnaziale, 16 școli și grădinițe (care funcționează în aceeași clădire), 32 grădinițe. Din cele 91 unități școlare care nu dețin autorizație de securitate la incendiu, 8 au emis avizul de securitate la incendiu. Printre principalele deficienţe constatate pe timpul controalelor se regăsesc: nu s-a obţinut autorizaţia de securitate la incendiu; mijloacele tehnice de apărare împotriva incendiilor (stingătoare) nu au fost verificate periodic conform normelor în vigoare; instalaţia de hidranţi interiori nu este menţinută în bună stare de funcţionare (nu se asigură permanent dotarea, debitul si presiunea necesară pentru stingerea incendiilor); nu s-a asigurat întocmirea unui registru de control al instalaţiilor de detectare, semnalizare, alarmare şi stingere a incendiilor; nu a fost întocmit planul de intervenţie în caz de incendiu şi condiţiile pentru aplicarea acestuia în orice moment; deschiderea uşilor de pe traseul de evacuare din cadrul unităţilor de învăţământ nu se face în sensul deplasării utilizatorilor spre exterior; nu s-a asigurat revizia periodică a cazanului centralei termice la termenele prevăzute de normele ISCIR; nu sunt prevăzute sisteme acustice de alarmare a elevilor şi personalului în cazul producerii unei situaţii de urgenţă; la încăperea centralei termice alimentate cu combustibil solid (lemne) din cadrul instituţiilor de învăţământ, nu s-au respectat condiţiile constructive ale separării acesteia fata de restul construcţiei prin elemente rezistente la foc; se folosesc instalaţii electrice cu defecţiuni; elementele combustibile din construcţia acoperişurilor nu au fost tratate cu substanţe ignifuge. (D.C.)

 

     

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.