Ultima oră

Polițiștii vrânceni fac publice ultimele dosare deschise pentru infracțiuni la regimul rutier

Ziarul de Vrancea
7 nov 2017 890 vizualizări

”La data de 04 noiembrie a.c., ora 13.40,  polițiștii din Mărășești au depistat un bărbat, de 23 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism a cărui autorizație de circulație provizorie de circulație era expirată.

În cauză a fost întocmit dosar penal.

 

Depistat fără permis de conducere și sub influența alcoolului.

 

La data de 4 noiembrie a.c., ora 16.50,  polițiștii Secției 5 Cotești  au fost sesizați cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi sustras un  autoturism care se afla parcat pe stradă, în fața unei locuințe, neasigurat.

La scurt timp, polițiștii au găsit autoturismul și au identificat un bărbat, de 28 ani din localitate, bănuit de săvârșirea faptei.

Cel în cauză a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere și sub influența alcoolului, distrugere și amenințare.

Față de bărbatul de 28 ani a fost luată  măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 ore, pe bază de ordonanță.

 

La data de 04 noiembrie a.c., ora 18.25, pe DC 28, în comuna Păunești, polițiștii au depistat un bărbat de 58 ani, din localitate, în timp ce conducea un tractor iar în urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o concentrație  de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză a fost întocmit dosar penal.

 

La data de 04 noiembrie a.c., ora 19.30,  polițiștii au depistat pe drumul comunal din comuna Păunești, un bărbat, de 20 ani ,din localitate în timp ce conducea un autoturism, deși avea acest drept suspendat.

În cauză a fost întocmit dosar penal.

 

La data de 04 noiembrie a.c., ora 22.50, polițiștii focșăneni au fost sesizați de către un bărbat, din municipiul Tecuci, județul Galați cu privire la faptul că în timp ce se afla pe raza municipiului Focșani, în jurul orei 18.00, un bărbat, de 32 ani, din aceeași localitate, i-ar fi sustras autovehiculul.

În urma cercetărilor autoturismul a fost identificat în municipiul Focșani, iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

 

La data de 05 noiembrie a.c., ora 00.13, polițiștii Secției 9 Odobești au fost sesizați cu privire la faptul că un conducător auto a intrat în coliziune cu gardul unei locuințe din comuna Jariștea, distrugând o porțiune din acesta.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că autoturismul fusese sustras din județul Prahova și au identificat un minor, de 16 ani, din județul Neamț, bănuit de săvârșirea faptei.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, conducere fără permis și distrugere.

 

La data de 05 noiembrie a.c., polițiștii din municipiul Adjud, au depistat pe DC27, în afara comunei Ruginești, un bărbat, de 30 ani din comuna Păunești, în timp ce conducea un autoturism deși nu deținea permis de conducere.

De asemenea,  în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză a fost întocmit dosar penal.

 

La data de 06 noiembrie a.c., ora 00.20, polițiștii au depistat pe raza comunei Cîmpuri de un bărbat, de 56 ani, din comuna Soveja, în timp ce conducea un autoturism care nu avea montate plăcuțele de înmatriculare.

În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o concentrație 0,43 mg/l alcool  în aerul expirat.

În cauză a fost întocmit dosar penal.

 

La data de 6 noiembrie a.c., ora 1.50,  polițiștii au depistat în orașul Odobești  un bărbat, de 31 ani, din comuna Ionești, județul Vâlcea, în timp ce conducea un autoturism iar în  urma testarii cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză a fost întocmit dosar penal.”-Sursa: Buletin de presă Nr. 349 din 6 noiembrie  2017  transmis de Biroul relații publice al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ)Vrancea

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.