Ultima oră

Persoanele care au încălcat condițiile de autoizolare, sancționate de polițiștii vrânceni. Verificările continuă

Ziarul de Vrancea
21 mar 2020 3875 vizualizări

În ultimele 24 de ore, pe raza județului Vrancea, polițiștii, alături de reprezentanții celorlalte structuri competente au continuat verificările în teren la adresele persoanelor aflate în evidență ca fiind izolate la domiciliu.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea și din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău, dar și lucrători din cadrul Poliției Locale au verificat la locul de izolare 1020 de persoane.

În cadrul acestei acțiuni au fost depistate 13 persoane care au încălcat condițiile de izolare, fiind aplicate în aceste sens 13 sancțiuni contravenționale, în valoare de 19900 lei.

Activitățile pe această linie vor continua în perioada următoare în sistem integrat, alături de celelalte structuri din dispozitivul de ordine și siguranță publică, pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte de natură penală sau contravențională.

Facem din nou un apel pe această cale către toți cetățenii, să respecte prevederile legale și recomandările autorităților, pentru a evita răspândirea infecției cu CORONAVIRUS-Covid 19!


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.