Ultima oră

O locuință din Răstoaca a fost mistuită de flăcări în această dimineață

Ziarul de Vrancea
21 mai 2021 2417 vizualizări

​Pompierii militari trag un nou semnal de alarmă cu privire la pericolul pe care îl reprezintă instalațiile, echipamentele și aparatele electrice defecte, cu improvizații, suprasolicitate sau lăsate în funcțiune nesupravegheate, având în vedere că una din principalele cauze de producere a unui incendiu o reprezintă scurtcircuitul electric.

Un astfel de eveniment de eveniment a fost înregistrat în această dimineață, când, un apel primit la numărul unic de urgență 112 în jurul orei 04:50, anunța un incendiu la o locuință din localitatea Răstoaca.

În cel mai scurt timp, spre locul indicat s-au deplasat 3 echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani, cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Pompierii militari au acționat în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Răstoaca.

La momentul sosirii echipajelor la fața locului, ardea generalizat o locuință, existând pericolul extinderii flăcărilor la o altă locuință aflată în aceeași curte și la vecinătăți.

Pentru stingerea focarelor și protecția clădirilor expuse riscului de incendiere, pompierii au intervenit aproximativ două ore.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime, incendiul provocat de un scrutcircuit electric la un conductor electric improvizat, producând doar pagube materiale. Au ars: acoperișul construit din astereală de lemn și învelitoare din tablă, pe o suprafață de aproximativ 200 mp, bunuri de uz casnic, aparatură electrocasnică, mobilier și articole de îmbrăcăminte.

***

Măsuri de prevenire a incendiilor de natură electrică

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al județului Vrancea reaminteşte cetăţenilor măsurile ce trebuie respectate pentru preîntâmpinarea unor astfel de evenimente nedorite, soldate cu pagube materiale şi uneori, chiar cu pierderi de vieţi omeneşti:

INSTALAŢI SENZORI DE FUM!


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.