Ultima oră

Nu a respectat arestul la domiciliu şi a ajuns după gratii

Dan Chiriac
22 feb 2018 2172 vizualizări

Un bărbat acuzat de trafic de droguri a ajuns după gratii după ce nu a respectat măsura impusă de Tribunalul Vrancea. De asemenea, alţi inculpaţi în acest dosar vor fi supravegheaţi strict, riscând la rândul lor să ajungă după gratii. Cel acuzat se afla în arest la domiciliu. „Stabileşte pronunţarea asupra sesizării formulată de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi – Serviciul de Investigaţii Criminale – Biroul Supravegheri judiciare de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu măsura arestării preventive privind pe inculpatul Apostol Neculai, şi cu privire la verificarea măsurilor preventive dispuse faţă de inculpaţii Ciulin Toma Nicuşor, Feraru Tudor-Cristian şi Manole Liviu la data de 23 februarie 2018”, se arată în decizia judecătorilor. Cu privire la ceilalţi inculpaţi, instanţa a decis prelungirea măsurii dispuse anterior, respectiv cea a arestului la domiciliu. Dispune prelungirea măsurii arestului la domiciliu, dispusă faţă de inculpaţii 1. Ciulin Elisabeta 2. Lescae Ionuţ-Cosmin 3. Penciu Ionel 4. Ciulin Toma Nicuşor”, au mai stabilit judecătorii Cu excepţia mamei unuia dintre inculpaţi, toţi ceilalţi au fost arestaţi preventiv pe 25 octombrie, în urma unei acţiuni a procurorilor DIICOT Vrancea şi a lucrătorilor de la Crimă Organizată. 


Mama unui inculpat vindea droguri, cât fiul era internat


Pe 24 şi 25 octombrie, anchetatorii ajungeau la mai multe adrese din Vrancea şi Galaţi, unde membrii celor două grupări îşi desfăşurau activitatea infracţională. Toma Nicuşor Ciulin, mama sa, Elisabeta Ciulin, Octavian Voicu, Adrian Constantin Seranfir, Neculai Apostol, Tudor Cristian Feraru, Ionuţ Cosmin Lescae şi Liviu Manole erau reţinuţi de procurori pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de risc şi efectuarea fără drept de operaţiuni cu produse ştiind ca acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.  ”În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2015 inculpatul Ciulin Toma-Nicuşor a efectuat fără drept de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efect psihoactiv, pe care le-a procurat, transportat, livrat, pus în vânzare şi depozitat către diferite persoane de pe raza judeţului Vrancea, în aceeaşi perioadă desfăşurând şi activităţi de trafic de droguri în sensul procurării, deţinerii şi comercializării de astfel de substanţe interzise atât pentru consum propriu cât şi pentru vânzare. În această activitate infracţională inculpatul Ciulin Toma-Nicuşor a fost ajutat şi de către mama sa, inculpata Ciulin Elisabeta, care atunci când fiul ei se afla internat într-un spital de psihiatrie, dar nu numai, a vândut în locul acestuia substanţe etnobotanice către diferiţi consumatori cu suma de 15-20 lei pliculeţul. S-a reţinut că inculpatul Ciulin Toma-Nicuşor s-a aprovizionat de la membrii unui grup infracţional organizat constituit din inculpaţii Seranfir Adrian-Constantin zis 'Ciungu', Apostol Neculai zis 'Cobra' şi Feraru Tudor-Cristian, precum şi de la membrii unui alt grup infracţional organizat (care nu avea legături cu primul) constituit din inculpaţii Lescae Ionuţ-Cosmin, Manole Liviu şi Neamţu Ionela-Oana care procurau, deţineau, ambalau, transportau, distribuiau şi vindeau produse etnobotanice către mai mulţi consumatori de pe raza judeţelor Galaţi, Vrancea şi Brăila. Inculpatul Seranfir Adrian—Constantin, în calitate de lider al grupului infracţional organizat a desfăşurat activităţi de producere, ambalare, transport, deţinere, comercializare de substanţe psihoactive, aceste activităţi realizându-se prin intermediul celorlalţi doi inculpaţi Apostol Neculai şi Feraru Tudor-Cristian, toţi trei având scopul de a comercializa substanţe etnobotanice cu sume cuprinse între 10-15 lei gramul în scopul obţinerii de venituri. Inculpatul Seranfir Adrian-Constantin a desfăşurat activităţile infracţionale în stare de arest la domiciliu, fiind trimis în judecată de către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism—Serviciul Teritorial Galaţi pentru săvârşirea aceloraşi gen de infracţiuni. În urma percheziţiilor au fost ridicate sumele de 5.000 de lei şi 300 de euro, un kilogram de substanţe cu efect psihoactiv, 0,82 de grame de haşis, ţigarete care conţineau droguri, confecţionate artizanal, un grinder şi un mini-cântar electronic, telefoane mobile, laptopuri şi tablete”, au reţinut procurorii la momentul acţiunii. (D.C.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.