Ultima oră

Moldova începe să se miște | Vrânceanul Romeo-Valentin Muscă, printre membrii fondatori ai Mișcării pentru Dezvoltarea Moldovei

Ziarul de Vrancea
14 ian 2019 1555 vizualizări

O mișcare pentru dezvoltarea acestei regiuni izolate a fost lansată ieri. Grupul civic va milita pentru realizarea obiectivelor locale și regionale din județele Moldovei.

De ieri, Moldova are o voce – s-ar putea spune, parafrazând mesajul transmis de Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei. Structură civică regională menită să identifice motivele pentru care Moldova este blocată în subdezvoltare și să propună spre dezbatere publică soluții concrete de revigorare economică și socială, Mișcarea a fost lansată oficial de către 20 dintre membrii săi fondatori proveniți din toate județele regiunii. Aproximativ 120 de oameni au venit să-i întrebe ce planuri au pentru Moldova și cum le vor pune în aplicare.

„Mișcarea în sine are ca obiectiv principal înscrierea și promovarea intereselor regionale pe agenda publică națională – unii dintre noi au făcut și vor continua să facă acest lucru cu autostrăzile A7 și A8”, a declarat Dan Radu, fondator al MDM. El a menționat pentru scopurile Mișcării promovarea descentralizării, văzută ca o corelare între interesele locale, regionale și interesul național, acesta din urmă fiind o sumă a tuturor tendințelor regionale.

Istoricul Dorin Dobrincu a remarcat că, în acest moment, „suntem destructurați și nu avem o forță în blocurile geopolitice din România”. „Ne plângem mereu că nu avem reprezentanți la București, dar ceea ce trimitem noi din Moldova e total nepotrivit pentru susținerea problemelor noastre”, a explicat el motivul înființării acestei mișcări civice.

„Statul, în formula actuală de funcționare și-a cam epuizat posibilitățile. Cred că trebuie să reînvățăm să gândim în spirit regionalist – iar asta înseamnă să-ți definești interesul național de la Darabani, de la Huși, de la Focșani și așa mai departe. Din oricare punct minuscul al țării noastre să ne redefinim într-un fel care să nu lăsăm Centrul să ne acopere”, a spus Mihai Chiper, istoric și editorialist al Ziarului de Iași.

„Nu suntem o mișcare cu caracter provincial, izolaționist. Dimpotrivă, respingem izolarea Moldovei”, a afirmat președintele de onoare al Mișcării, Alexandru Călinescu, profesor emerit al Universității „Al.I. Cuza”.

Autostrăzile Moldovei (A7 și A8), portul Galați, dar și „uitarea” unor județe precum Botoșani și Vaslui s-au numărat printre obiectivele prioritare ale MDM. George Țurcănașu, de la Facultatea de Geografie a Universității „Al.I. Cuza”, și el fondator al noului grup civic, a prezentat câteva date sintetice ale migrației masive din Moldova ultimilor ani, dar și indicatori economici care arată că județele Moldovei produc și „plătesc” Bucureștiului mai mult decât primesc înapoi.

De altfel, unul dintre membrii din afara Iașului, Romeo-Valentin Muscă, directorul Casei de Cultură din Odobești-Vrancea, afirma că s-a aflat „în postura inimaginabilă de a decide dacă plecăm din România”. „Nu mai vreau să plec din România”, a adăugat el în aplauzele celor din sală.

Printre primele acțiuni ale MDM din perioada următoare se află conferințele regionale, în care membrii grupului civic – care resping transformarea Mișcării în formațiune politică – le vor organiza în fiecare județ al Moldovei, pentru a se face cunoscuți, pentru a invita pe oricine dorește și este motivat să contribuie la promovarea și atingerea unor obiective locale sau regionale. De asemenea, în primăvară urmează să fie pus la punct și publicat un raport detaliat asupra stării social-economice a Moldovei. (Radu MEȘNIȚĂ)

Articol + foto +VIDEO:ziaruldeiasi.ro

Citiți și:Fondator al "Mişcării Dezvoltarea Moldovei": Am ajuns un fel de colonie a unui Teleorman, ca grupuri de putere

O Românie, două ţări diferite. Estul a rămas izolat, privat de investiţii şi, implicit, de dezvoltare economică. Vestul, mai conectat cu Occidentul atrage investiţii străine şi se vede cu ochiul liber cum regiunea se dezvoltă social şi economic.

Între est și vest diferențele sunt mari din perspective economice. Dacă în vestul țării s-au concentrat multe investiții și zona a cunoscut o dezvoltare mai rapidă, județele din est rămân izolate, pentru că nu avem nici o autostrada care să treacă munții. Autostrada Unirii A8 Târgu Mureș - Iași - Ungheni, a rămas doar un proiect pe hârtie, iar firmele au costuri ridicate pentru a opera în județele Moldovei. Oricum la acest capitol știm cât de în urmă a rămas România, cu puțin peste 800 de kilometri de autostrada în atâția ani.

Efectele se văd în investiții. Judeţul Timiş este pe primul loc la atragerea de investitori străini în afară de judeţul Ilfov şi municipiul Bucureşti, cu peste 3,5 miliarde de euro. În top sunt și alte județe din regiune, Cluj cu peste 1,6 miliarde de euro sau Arad cu peste un miliard de euro.

Complet altfel stau lucrurile în est, investițiile străine sunt mult reduse, vorbim despre puţin sub 500 de milioane de euro în Iași, de exemplu, iar în lipsa lor puterea economică a acestor judeţe este mult diminuată.

Locuitorii acestor regiuni ajung de obicei să plece, de multe ori chiar peste granița, în căutarea unui loc de muncă.

Sau rămân fără ocupație, cu un nivel de trăi scăzut. Se vede asta în cifre. Pentru anul 2017 aveam o rată a șomajului de peste 10% în Vaslui, peste 4% în Iași, în timp ce în vest vedem puțin peste un procent sau două procente rată în Cluj.

Falia dintre zone se observă și dacă vom compară dechiderea către Uniunea Europeană. În estul țării sunt puțini cei care au încredere în Uniunea Europeană, în nord-est 49% din cetățeni cred că este un lucru rău. În vest peste 46% privesc spre Occident cu încredere. Foarte recent, în ultimii doi ani in Iași s-au concentrat câteva firme de IT, care au creat un mic centru de dezvoltare, însă mai este nevoie de investiții mari pentru a relansa cu adevărat producția locală la adevăratul potențial al zonei.

Fondator al „Mişcării pentru Dezvoltarea Moldovei": Luăm foarte serios în considerare darea în judecată a guvernului român pentru neonorarea promisiunilor făcute Moldovei

„Luăm foarte serios în considerare darea în judecată a guvernului român pentru neonorarea promisiunilor făcute Moldovei, pentru nepunerea în practică a proiectelor aprobate. Avem unul privind Autostrada Unirii, aşteptăm bugetul. Dacă guvernul nu alocă banii necesari pentru studiul de fezabilitate în acest an şi în 2020, îi dăm în judecată”, a declarat la Digi24 Florin Dobrincu, membru fondator al „Mişcării pentru Dezvoltarea Moldovei".

„Vrem ca probleme majore ale regiunii noastre să fie puse pe agenda naţională pentru că avem o viziune pentru această regiune, dar şi lucruri de oferit pentru România în ansamblu. România are nevoie de descentralizare, ca marele duşman al regiunilor, responsabilul principal de situaţia catastrofală în care suntem e legată de concentrarea prea multor puteri într-un singur loc.

Am ajuns un fel de colonie a unui Teleorman, mă refer la grupuri de putere care sunt foarte departe de Moldova şi complet dezinteresate de nevoile regiunii. Cel mai bun exemplu e bugetul din 2018. Moldova a primit doar 2,3% din bugetul ministerului Transporturilor”, a precizar Florin Dobrincu.

Aproximativ 100 de persoane, reprezentanţi ai societăţii civile din zona Moldovei, s-au întâlnit luni la Iaşi pentru a lua parte la lansarea Asociaţiei ''Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei''.

Iniţiatorii acestui demers sunt reprezentanţii asociaţiilor "Moldova vrea autostradă" şi "Împreună pentru A8", care au militat pentru construirea autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş.

Text informații + VIDEO:digi24.ro

Citiți și:Se lansează Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei - Asociație cu filiale în toate județele Moldovei, inclusiv în Vrancea


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.