Mesajul tulburător al Mădălinei, iubita tânărului electrocutat mortal în Gara Focșani
Dar în acel moment, nimeni n-ar fi crezut că o să fii luat de lângă mine. Râdeam şi vorbeam despre viitor. Viitorul nostru strălucit, carierele noastre, familiile noastre, trecutul nostru, dragostea noastră, totul.
Dau toată vina pe acea după-amiază însorită în Londra. Te-am rugat să-mi faci o poză, acum mă tot uit la ea și o urăsc. O urăsc pentru că-mi declanșează în minte o avalanșă de "ce-ar fi fost dacă...". Dacă aş fi putut opri asta? Dacă te-aş fi văzut mai des? Dacă aş fi putut fi acolo pentru tine mai mult? O urăsc împreună cu toate celelalte fotografii. Pentru că prin ele, viaţa îmi râde în faţă, spunându-mi că ăsta este singurul mod în care te voi mai vedea vreodată.
Şi totuşi, aştept ca cineva să vină şi să-mi spună că totul e o glumă proastă, un coşmar, aştept să vii şi să strigi "surpriză!", aşa cum ai făcut când ai organizat petrecerea de ziua mea în liceu, despre care n-am avut nici cea mai vagă idee.
Am crezut în dragoste pentru că mi-ai arătat ce e. Și aveai doar 15 ani.
Am crezut în încredere pentru că m-ai făcut să am încredere în tine, cu sufletul şi cu felul tău de a fi.
Am crezut în ținutul de mână pentru că mi-ai ţinut mâna de atâtea ori, încât acum îmi doresc să nu o fi lăsat niciodată.
Am crezut în noroc pentru că nimeni n-a fost la fel de norocoasă ca mine că te-am găsit. Fir-ar să fie, lumea era a mea!
Am crezut în fericire pentru că ăsta a fost singurul scop pe care-l aveai. De a mă face fericită.
Am crezut în suflete pereche. Pentru că ai fost al meu...
Acum, nu mai ştiu în ce să cred.
Eşti plecat şi tot ce pot să fac e să mă uit în gol la un zid. Sunt inutilă.
Iubirea mea, am atât de multe lucruri pentru care îţi mulţumesc, încât mă tem că viaţa mea nu este destul de lungă să le pot enumera pe toate. Pentru că adevărul e că noi suntem singurii care ştim ce am avut, e micul nostru secret.
Am plâns când am plecat din Londra, pentru că plecam de lângă tine.
Acum plâng pentru că tu ai plecat de lângă mine. M-ai părăsit pentru ea.
Pentru moarte, fir-ar să fie! Iar asta e o luptă inutilă. Ştiu, ţi-am spus de atâtea ori că n-o să te părăsesc, dar cum să mă lupt cu moartea? Cum să-i spun să te aducă înapoi?
Cu naivitatea unei fetițe într-un corp matur, cumva am crezut mereu că vom sfârşi împreună. Vom fugi undeva pe o plajă însorită şi vom trăi lângă mare. Mereu ţi-a plăcut marea, acum cred că e din cauză că are ceva de-a face cu albastrul cald, cu infinitul şi cu sunetul liniştit al valurilor.
Obișnuiam să ne scriem. Şi de fiecare dată îți promiteam că vin să te vizitez în curând, să putem sta pe îndelete. Şi de fiecare dată mă întrebai "când?" N-am avut nici un răspuns pentru asta. Acum îmi doresc să fi avut.
Noaptea trecută ţi-am trimis un mesaj. Nu mi-ai răspuns. Acum ştiu de ce. Cred că va trebui să mă obișnuiesc cu ideea că nu-mi vei mai răspunde la mesaje de acum înainte.
Îţi promit că într-o altă viaţă va fi diferit.
Într-o altă viaţă, ne vom avea unul pe altul, ne vom iubi şi ne vom îmbrățișa,
Vom fi bătrâni împreună,
Şi vom aduna amintiri pentru copiii şi nepoţii noştri.
Mi-ai promis că n-o să mă părăseşti niciodată. Poţi să-mi explici asta?
Până când ne vom întâlni din nou. Pentru că o vom face într-o bună zi. Şi când se va întâmpla, ar fi bine să ai o explicaţie bună şi un sărut pregătite pentru mine.
Odihneşte-te în pace, iubirea mea!
”Pentru cei care l-au cunoscut, l-au iubit sau pur și simplu vor să își ia rămas bun, trupul lui Tedi este depus la biserica de lângă Școala nr. 1 din Focșani.
Pleacarea către cimitir se va face de acolo, duminică la ora 12, iar înmormântarea va avea loc duminică la cimitirul Sf. Mina din Bahne.”-Mădălina