Ultima oră

Lista aleșilor locali din Vrancea care scapă de deciziile ANI, dacă intră în vigoare modificările legii ANI, în varianta PSD-ALDE-UDMR

Ziarul de Vrancea
18 dec 2017 2135 vizualizări

Aceștia apar într-un răspuns trimis recent către România Curată, de Agenția Națională de Integritate  referitor la problemele care vor apărea în activitatea instituției dacă vor intra în vigoare modificările legii ANI, în varianta PSD-ALDE-UDMR

În același răspuns ANI prezintă și în afară de lista tuturor aleșilor locali  foști și actuali din România , care vor scăpa de regimul incompatibilităților și al conflictelor de interese și pe cea a  senatorilor și deputaților aflați  printre aceiași beneficiari ai menționatelor modificări  Printre  numele care vor scăpa de problemele sesizate de ANI  se regăsesc  actualii  parlamentari Iulian Iancu, Ion Mocioalcă, Liviu Harbuz, Șerban Mihăilescu, Stelița Cătăniciu, Emanoil Savin, ministrul  în exercițiu al Transporturilor, Felix Stroe, dar și foștii parlamentari Mădălin Voicu, Relu Fenechiu, Cătălin Croitoru, Mihăiță Calimente.De  modificările legii ANI, în varianta PSD-ALDE-UDMR  se vor mai bucura de asemenea   foștii președinți de consilii județene Ion Călinoiu, Gheorghe Bunea Stancu, Ioan Moloț, primari și viceprimari precum Decebal Făgădău sau Marius Stan și mulți alți aleși.

Potrivit jurnaliștilor de la România Curată  ANI  atrage atenție că ”modificările propuse de Comisia ”Iordache” aruncă în aer tot ce a făcut agenţia de la înfiinţare până acum. Astfel în răspunsul pentru România CuratăANI explică efectele noilor articole de lege:

“Propunerea legislativă va avea efect diminuarea până la eliminare a sancţiunilor ce decurg din încălcarea regimului conflictelor de interese şi al incompatibilităţilor în aşa fel încât:

1. persoana în cauză să poată ocupa aceeaşi funcţie care a generat starea de incompatibilitate ori conflictul de interese, precum şi orice altă funcţie, aceasta fiind posibil prin încetarea interdicţiilor, fiind încălcat astfel principiul neretroactivităţii deciziilor Curţii Constituţionale şi ale legii civile;

2. destituirea să poate să fie realizată numai din demnitatea publică în care a existat conflictul de interese ori starea de incompatibilitate.

3. posibilitatea de rotire în funcţiile publice a persoanelor care au încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor sau conflictului de interese, contrar dispoziţiilor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 418/2014”.

În listele transmise de ANI către România Curată  apar și următorii primari, viceprimari și consilieri (actuali și foști)  din județul Vrancea care vor scăpa de deciziile ANI:

1.Incompatibilitate (primari)

– Romeo Vulpe, primarul comunei Tănăsoaia, dosarul este pe rolul instanțelor de judecată;

– Nicolae Țandără, ex-primar al comunei Gura Caliței, dosarul este pe rolul instanțelor de judecată;

– Vasile Moldoveanu, ex-primar al comunei Bordești, dosarul este pe rolul instanțelor de judecată;

2. Conflict de interese administrativ (primari)

– Gheorghe Tătaru, primarul comunei Bordești, dosarul este pe rolul instanței de judecată;

– Ionel Lupu, primarul comunei Vânători, dosarul este pe rolul instanței de judecată;

– Vasile Dima, ex-primar al comunei Răstoaca, dosarul este pe rolul instanței de judecată;

– Valerică Chitic, primarul orașului Mărășești, dosarul este pe rolul instanței de judecată;

3. Incompatibilitate (viceprimari)

– Claudiu Cristea, viceprimar al municipiului Adjud, dosarul este pe rolul instanțelor de judecată;

– Adrian Doboș, viceprimar al comunei Ploscuțeni, dosarul este pe rolul instanței de judecată;

– David Chiriță, ex-viceprimar, acum primar, al comunei Răstoaca, dosarul este pe rolul instanței de judecată;

4. Conflict de interese administrativ (viceprimari)

– Cristian Radeș, ex-viceprimar al comunei Homocea, dosarul este pe rolul instanței de judecată;

5. Incompatibilitate – urmează a fi aplicate sancțiuni disciplinare (viceprimari)

– Aurel Hărăbor, viceprimarul comunei Suraia, proces câștigat definitiv și irevocabil de ANI;

6. Incompatibilitate (consilieri locali)

– Stan Done, consilier în comuna Nereju, dosarul este pe rolul instanței de judecată;

– Ghiorghi Croitoru, ex-consilier local în orașul Panciu, dosarul este în termenul legal de contestare;

7. Conflict de interese administrativ (consilieri locali)

– Ion Dogaru, consilier local în orașul Panciu, dosarul este pe rolul instanței de judecată.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.