Ultima oră

Întâmplare tragică la Spulber | Un băiețel aflat în plasament maternal a fost găsit spânzurat

Ziarul de Vrancea
1 feb 2019 4074 vizualizări

Un băiețel de aproape 13 ani, aflat în plasament maternal împreună cu alți doi frați la o familie din comuna Spulber, a fost găsit spânzurat ieri seară (31 ianuarie 2019).  Nu se cunosc deocamdată motivele pentru care minorul a recurs la acest gest extrem. Familia și comunitatea din Spulber sunt în stare de șoc de la aflarea veștii.

Potrivit reprezentantului compartimnetului de relații publice al IPJ Vrancea,agent șef adjunct de poliţie Paula Enache, ”Aseară,(n.r. joi 31.01.2019) în jurul orei 19:10, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Vidra au fost sesizați cu privire la decesul unui minor în vârstă de aproximativ 13 ani, din comuna Spulber.Din nefericire, polițiștii ajunși la fața locului au constatat că cele sesizate prin apelul 112 se  confirmă.Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal pentru moarte suspectă, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care a intervenit decesul  minorului.”

  În această dimineață (n.r. vineri 1 Februarie 2019), au apărut precizări despre această tragică întâmplare din partea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea. Le redăm în continuare:

 

 

 

”Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea anunță cu tristețe un eveniment petrecut în data de 31 ianuarie 2019, orele 19.30, respectiv decesul minorului A.V. în vârstă de 12 ani și 10 luni, care a a fost găsit decedat într-o anexă a locuinței.

Evenimentul a fost anunțat de asistentul maternal, care a apelat serviciul unic de urgență 112, anunțând tototdată și reprezentanții instituției noastre, care s-au deplasat de îndată la locul evenimentului.

Copilul era ocrotit în familia unui asistent maternal profesionist, alături de ceilalți doi frați în vârstă de 7 și 16 ani .

Toți cei trei copii aveau o dezvoltare corespunzătoare vârstei, fără afecțiuni cronice, cu caracterizări pozitive, atât ale familiei de plasament, cât și ale specialiștilor DGASPC Vrancea, precum și de la școală, medic de familie, comunitate.

La niveul DGASPC Vrancea s-a demarat de îndată o anchetă administrativă prin convocarea tuturor factorilor implicați la sediul DGASPC Vrancea, iar organele de cercetare au demarat la rândul lor cercetări specifice.

Frații minorului vor fi incluși într-un program de consiliere psihologică și față de aceștia se vor lua toate măsurile de suport psiho-emoțional.

 Purtător de Cuvânt: Adina Lăscan”


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.