Ultima oră

Incendiu devastator astă-noapte la Mera. O femeie de 65 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale

Ziarul de Vrancea
9 mar 2020 1711 vizualizări

Știrea inițială 09.03.2020 ora 14:44 aflată prin intermediul purtătorului de cuvânt la ISU Vrancea: Pompieri vrânceni, au fost solicitați azi noapte, în jurul orei 02.05, să intervină pentru stingerea unui incendiu la o gospodărie din comuna Mera.

La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă şi o ambulanţă SMURD de la Detaşamentul de Pompieri Focşani. Ajunse la locul evenimentului, forțele de intervenție au acționat în cooperare cu SVSU Odobeşti, pentru localizarea și limitarea efectelor incendiului care se manifesta generalizat pe o suprafață de aproximativ 200 mp, cuprinzând locuinţa şi o anexă. Paramedicii au acordat primul ajutor calificat şi îngrijiri unei persoane de sex feminin, în vârstă de 65 de ani, care prezenta arsuri superficiale la membrele superioare. Cu toate că i-au fost explicate consecinţele, persoana a refuzat transportul la spital. 

După mai bine de trei ore de luptă cu flăcările, incendiul a fost lichidat în limitele găsite, pompierii reuşind să salveze din calea focului mistuitor  locuinţele aflate în imediata vecinătate. În urma evenimentului au ars: o anexă construită din lemn cu învelitoare din plăci de azbociment în suprafaţă de circa 100 mp, acoperişul locuinţei construit din lemn cu învelitoare din tablă pe o suprafaţă de aproximativ 100 mp., mobilier, aparatură electrocasnică şi bunuri de uz gospodăresc din trei camere. Cauza probabilă a incendiului: foc deschis în spaţii închise (lumânare).

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.