(Update) VIDEO | Un cadru militar din Brașov va conduce Spitalul Județean Focșani pe durata stării de urgență
Informația a fost transmisă în urmă cu puțin timp de ministrul sănătății, Nelu Tătaru. Declarația a fost făcută luni, 13 aprilie 2020, în jurul orei 11:40, în fața Prefecturii Vrancea, după o discuție la sediul acestei instituții cu prefectul de Vrancea Gheorghiță Berbece.
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat că a luat decizia ca în perioada stării de urgență Spitalul Județean ”Sf. Pantelimon” Focșani să fie condus de un cadru medical militar de la Spitalul Militar de Urgență ”Sfânta Maria” Brașov.
„Având în vedere că managerul este infectat cu COVID-19, iar ceilalți sunt contacți, am vorbit cu Ministerul Apărării să dăm un ordin de misiune prin care managementul să fie asigurat, pe durata stării de urgență, de către cadre militare venite din ţară, de la Spitalul din Braşov, precum şi de aici de la spitalul militar”, a menționat Nelu Tătaru
“În măsura evaluării avem un plan, o limitare a focarelor. Vreau să se facă o evaluare, dacă putem reloca pacienți, în măsura în care reușim să relocăm tot ceea ce însemană Spitalul Județean. Avem început un proces de evaluare și va fi testat întregul personal al Spitalului Județean, dar și de pe ambulanță”, a mai completat Nelu Tătaru.
În ceea ce-l privește pe Constantin Mîndrilă ,ministrul sănătății a menționat:”Era un manager în subordinea ministerului şi faptul că a plecat într-o locaţie care nu e unitate medicală este o problemă. Nu am fost informat că s-a izolat în altă parte şi asta mă deranjează”.
Întrebat concret dacă îl va demite pe actualul director general al spitalului județean Focșani, Constantin Mîndrilă depistat pozitiv cu SARS-CoV-2, ministrul sănătății Nelu Tătaru a precizat următoarele:: „Managerul de aici, fiind în concediu medical, el nu este destituit. În acest moment, el fiind în concediu medical, avem un ordin de misiune de la MApN care preia managementul pe această perioadă, urmând ca, dacă acest management scoate la iveală și alte nereguli, să trimitem Corpul de control și atunci ne gândim și la evaluarea managementului unității”.
Știre actualizată:13.04.2020 ora 12:30-Conform informațiilor aflate de Ziarul de Vrancea managementul Spitalului Județean Focșani va fi asigurat pe perioada stării de urgență de col. prof. dr. Alexandru Keresztes, postul de manager general de la Spitalul Militar de Urgență ”Sfânta Maria” Brașov și de dr. Andoni – postul de director medical de la Spitalul Militar Focșani.
Foto:Col. dr. Alexandru Keresztes, comandatul Spitalului Militar ”Regina Maria” Brașov va fi managerul general al Spitalului Județean Focșani pe perioada stării de urgență
Foto:Bianca Ramona Andoni, medic specialist la Compartimentul de prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale din cadrul Spitalului Militar Focșani va fi directorul medical al Spitalului Județean ”Sf. Pantelimon” Focșani pe perioada stării de urgență.Foto:facebook
Știre actualizată 13.04.2020 ora13:00 Informațiile privind noul management al spitalului județean Focșani au fost confirmate de ministrul sănătății Nelu Tătaru:Managementul Spitalului Județean ”Sf. Pantelimon” Focșani va fi asigurat pe durata stării de urgență de către col. dr. Alexandru Keresztes, comandatul Spitalului Militar ”Regina Maria” Brașov, în postul de manager general.Acesta o va avea în postul de director medical pe Bianca Ramona Andoni, medic specialist la Compartimentul de prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale din cadrul Spitalului Militar Focșani. Alexandru Keresztes este medic primar de medicină internă și doctor în științe medicale. Ministrul Nelu Tătaru a susținut atunci când a anunțat noua echipă de conducere a Spitalului Județean Focșani că este nevoie de rigurozitate și de respectarea cu strictețe a regulilor pentru a preveni răspândirea virusului și extinderea focarului.
Știre actualizată 13.04.2020 ora 17:00 :Un comunicat al Ministerului Apărării Naționale (MAPN) oferă detalii privind componența echipei de patru persoane care începând de luni, 13 aprilie 2020 a preluat conducerea Spitalului Județean Focșani.
O echipă din Ministerul Apărării Naționale condusă de colonel medic Alexandru Keresztes, comandantul Spitalului Militar de Urgență “Regina Maria” din Brașov, a preluat luni managementul medical și operațional al Spitalului Județean de Urgență Sf. Pantelimon Focșani. Din echipă mai fac parte doctor Bianca Andoni – director medical (personal civil de la Compartimentul de prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale – Spitalul Militar Focșani), locotenent-colonelul Andrei Ciprian Vulpe – ofițer de logistică și locotenent-colonelul Adrian Ceaușu – ofițer de stat major. (sursa: MApN)
VIDEO:Stefan Borcea
După declarațiile din fața Prefecturii Vrancea, ministrul sănătății Nelu Tătaru a plecat spre Spitalul Județean Focșani, urmând a face apoi noi declarații.