Ultima oră

(Update) VIDEO | Ludovic Orban și-a anunțat demisia din funcția de prim-ministru al României

Ziarul de Vrancea
8 dec 2020 2005 vizualizări

„Am încercat să îmi fac datoria față de România și plec din funcția de premier cu conștiința datoriei împlinite”, a anunțat Ludovic Orban în această seară (n.red. - 7 decembrie a.c.), la ora 19.00, în cadrul unei conferinţe de presă. Demisia lui Ludovic Orban vine după rezultatele alegerilor parlamentare, în care PNL a ieşit pe locul al doilea, după PSD.

Actualizare: Președintele Klaus Iohannis a luat act de demisia lui Ludovic Orban și l-a desemnat ca prim-ministru interimar pe Nicolae Ciucă, actual Ministru al Apărării.  

Comunicatul Administrației Prezidențiale:

„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a luat act de demisia domnului Ludovic Orban din funcția de prim-ministru al României.

În conformitate cu dispozițiile art. 106 și ale art. 107 alin. (3) din Constituție, Președintele României l-a desemnat ca prim-ministru interimar pe domnul Nicolae-Ionel Ciucă, pentru a îndeplini atribuțiile prim-ministrului până la formarea noului Guvern”.

Declarațiile făcute de Ludovic Orban:

„Am luat decizia astăzi să-mi depun mandatul din funcția de prim-ministru. Odată exprimată voința cetățenilor, trebuie demarate negocierile pentru formarea unui nou Guvern. România are nevoie de un Guvern responsabil, care să reprezinte voința cetățenilor români care își doresc modernizarea României, dezvoltarea României. 

Decizia mea de astăzi vreau să arate un lucru foarte clar: că nu mă cramponez de funcția de prim-ministru, că negocierile care vor urma trebuie să ducă la un Guvern format din formațiunile politice de centru-dreapta care susțin cu claritate orientarea euro-atlantică a României și care vor cu adevărat să utilizeze toate resursele pe care le va avea România la dispoziție și de asemenea să fructifice oportunitățile pentru a putea să crească calitatea vieții pentru fiecare dintre cetățenii români.

Îmi închei mandatul de premier după un an și o lună în care România s-a confruntat cu o perioadă extrem de dificilă, în care românii, alături de ceilalți cetățeni ai lumii s-au confruntat cu o pandemie și cu o criză economică fără precedent

Am încercat să îmi fac datoria față de România și plec din funcția de premier cu conștiința datoriei împlinite.

Tot ce a fost omenește posibil, atât eu, cât și colegii mei din echipa guveramentală am făcut. Am încercat să găsim răspunsurile potrivite la toate provocările cu care s-a confruntat România.

Pe 6 decembrie, românii care au participat la vot au decis componența viitorului Parlament. Obiectivul pe care îl am este acela de a construi o majoritate parlamentară care să nu cuprindă PSD. Obiectivul perioadei care va urma este acela de a fi implicat în negocierile pentru formarea unui Guvern care să ofere românilor garanția unei direcții corecte pentru România și garanția unei capacități de a utiliza toate resursele și toate oportunitățile pe care România le va avea la dispoziție în următorii 4 ani.

Guvernul, după demisia mea, va fi condus de un membru al cabinetului care va fi desemnat de Președintele României.

De asemenea, am încredere că în negocierile care vor fi declanșate de Președintele României, vocea rațiunii va triumfa. Demisia mea vreau să arate un lucru limpede: nu mă cramponez de nici o funcție, nu pun condiții. Pentru mine, interesul României este deasupra interesului Partidului Național Liberal și deasupra intereselor mele personale.

Am convingerea că în zilele care vor urma, negocierile vor duce cu adevărat la un Guvern care să aibă capacitatea de a duce România înainte, de a face față provocărilor cu care ne confruntăm și mai ales de a pregăti relansarea economică a României după ce vom trece de pandemie.

Le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de noi în grelele bătălii pe care le-am dus în acest an de zile. De asemenea, vreau să le transmit cetățenilor români că orice măsură pe care am luat-o, chiar dacă a generat efecte nefavorabile pentru oameni, a fost luată cu un singur scop, și anume acela de a apăra sănătatea și viața românilor și de a apăra locurile de munca ale românilor.

Am convingerea că în viitoarele negocieri, PNL va avea capacitatea de a da premierul României și de a forma coloana vertebrală a viitorului Guvern care sa realizeze saltul în dezvoltarea economică de care are nevoie România. Vă mulțumesc!” 

VIDEO:B1

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.