Ultima oră

Focșănenii sunt așteptați la proteste în Piața Unirii

Ionel Sclavone
26 nov 2017 1349 vizualizări

Duminică seară, începând cu ora 18.00, focșănenii sunt așteptați în Piața Unirii la proteste împotriva Guvernului și a Alianței PSD-ALDE aflată la putere. Oamenii își manifestă, astfel, nemulțumirea față de modificările aduse legilor salarizării și ale justiției. Manifestațiile sunt organizate de mai multe organizații civice cărora li s-au alăturat și marile confederații sindicale, Cartel Alfa și BNS.

„39 de grupuri civice și organizații neguvernamentale, precum și confederațiile sindicale Blocul National Sindical (alcătuit din 34 de federații profesionale) și Cartel Alfa (alcătuit din 41 de federații profesionale) cheamă fiecare român să ceară în stradă, duminică, 26 noiembrie 2017, ora 18.00, retragerea legilor Justiției și a legilor de modificare a codurilor penale, respingerea în Parlament a ordonanței privind modificarea legislației fiscale și demisia imediată a Guvernului și a președinților Camerei Deputaților și Senatului“, se arată într-un comunicat de presă distribuit de inițiatorii manifestațiilor.

Pe lângă cele enunțate mai sus, focșănenii mai au motiv să iasă în stradă: taxa lui Misăilă, pe care administrația PSD intenționează s-o impună în Focșani de la 1 ianuarie 2018. În acest sens, pe site-ul Primăriei a fost publicat un proiect de hotărâre care, dacă va fi aprobat, va oblige pe fiecare focșănean să plătească câte 6 lei lunar. De asemenea, potrivit documentului, fiecare firmă care își desfășoară activitatea în municipiu va contribui la bugetul local cu câte 10 lei, lunar, pentru fiecare angajat.

Ample mișcări de stradă sunt anunțate, duminică la ora 18.00, în mai toate orașele țării dar și în străinătate. Pentru Capitala este anunțat și un marș, urmând să plece, începând cu ora 19.30 înspre sediul Parlamentului.

„România a ajuns într-unul dintre cele mai grave momente ale istoriei sale postcomuniste, comparabil cu mineriadele din anii ’90, criza financiară şi tăierea salariilor bugetarilor din 2010. Confiscarea politică a sistemului de justiţie, capturarea statului de către o mafie politică care slăbeşte legislaţia anticorupţie pentru a scăpa de răspundere penală, războiul politic şi instituţional declanşat de Guvern împotriva societăţii civile, atacurile majorităţii parlamentare împotriva aliaţilor din NATO şi UE, haosul fiscal şi deprecierea accelerată a leului, creşterea preţurilor şi a deficitului bugetar vor arunca România de facto în afara Uniunii Europene şi NATO. Cerem demisia Guvernului Dragnea-Tudose şi a principalilor vinovaţi pentru actuala stare de fapt – domnii Dragnea şi Tăriceanu – din funcţiile de preşedinţi ai celor două Camere ale Parlamentului. Fără aceste demisii, şansele românilor de a trăi într-o societate aşezată şi prosperă, bazată pe respectarea drepturilor tuturor, pe cinste şi competenţă vor fi iremediabil distruse“, susțin organizatorii.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.