Ultima oră

Duminică la Irești a fost sărbătorită la Sfânta Liturghie și apoi la Casa de Hram, Sfânta Mare Muceniță Ecaterina

Ziarul de Vrancea
26 nov 2017 2098 vizualizări

”În anul 305 , Sinaxarul Creștin se îmbogățea cu una dintre cele mai mari martire creștine , Sfânta Mare Muceniță Ecaterina, din Alexandria Egiptului, ale cărei Sfinte Moaște au fost duse la Mănăstirea Sinai, unde Bunul Dumnezeu a dat lui Moise Tablele Legii , iar prin grija Tatălui Ceresc, o părticică din Moaștele Sfintei, au ajuns în dar la Biserica Sfinții Arhangheli din Ireşti. Astfel, evlavioșii noștri enoriași și nu numai , s-au pregătit duhovnicește, au participat și s-au împărtășit în număr mare la Sfânta Liturghie, oficiată cu acest prilej, au apreciat prinosul de cântec adus de copiii din Corul Parohiei Iresti, apoi, cu creștinească evlavie , au participat la o emoționantă procesiune, ca la final, la Casa de Hram, să se servească din bucatele binecuvantate și pregătite cu grijă de echipa organizatoare. 

Bucuria a fost întregită de faptul că Obștea Satului Irești, cu multă înțelepciune, a hotărât ca Sfânta Muceniță Ecaterina să îi fie ocrotitoare, iar ziua de 25 Noiembrie, să fie o zi de sărbătoare pentru comunitatea noastră căci Sfânta Mare Muceniță Ecaterina, este punte de rugăciune către Cer și liant binecuvântat ce unește oamenii. 

Mulțumim Bunului Dumnezeu pentru neprețuitul dar și mulțumim și tuturor celor ce au avut răspunderea organizării, s-au implicat și au participat la eveniment!”-Sursa:Corul Parohiei Iresti-contul de facebook


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.