Ultima oră

(Update) Patru victime, dintre care una încarcerată, după o coliziune frontală între două autoturisme pe strada Vâlcele din Focșani

Ziarul de Vrancea
6 ian 2021 6244 vizualizări

Două autoturisme, în care se aflau șase persoane, au intrat în coliziune frontală în urmă cu puțin timp pe strada Vâlcele din Focșani. În urma impactului, au rezultat patru victime, dintre care una încarcerată. Unul dintre șoferi a fost depistat cu 1,11 mg/L alcool pur în aerul expirat​.

Informații transmise de IPJ Vrancea - 5 ianuarie a.c., ora 22.58: Polițiștii Biroului Rutier Focșani intervin la un accident rutier sesizat prin apel 112. Conform primelor date, în zona Vâlcele, 2 autoturisme au intrat în coliziune frontală, rezultând 2 victime, din care una încarcerată.

Actualizare IPJ Vrancea - 5 ianuarie a.c., ora 23.10: În urma testării cu aparatul etilotest, în cazul unuia dintre conducătorii auto rezultatul a fost 1,11 mg/L alcool pur în aerul expirat.

Actualizare ISU Vrancea - 5 ianuarie a.c., ora 23.40: Pompierii militari din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focșani au intervenit astăzi, 05 ianuarie, în jurul orei 22:45, la un accident rutier produs pe str. Vâlcele din municipiul Focşani. Două autoturisme, în care se aflau 6 persoane (3 adulți şi 3 minori), au intrat în coliziune. În urma impactului, o persoană a rămas încarcerată iar alte 3 persoane, printre care şi 2 minori, au fost rănite.

Pentru gestionarea situației de urgență au fost mobilizate 3 echipaje de pompieri cu 1 autospecială de descarcerare, 1 ambulanță SMURD şi 1 autospecială de intervenție, precum şi 2 ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea (SAJ). 

Echipajul de descarcerare a acționat pentru descarcerare unei persoane de sex masculin rămasă blocată într-unul dintre autoturisme. Victima, politraumatizată în urma accidentului rutier, a fost predată în stare conștientă unui echipaj SAJ, care a transportat-o la spital.

Paramedicii au acordat primul ajutor calificat uneia dintre victimele neîncarcerate, respectiv o persoană de sex masculin, în vârstă de 15 de ani, aflată în stare de conştiență, care a suferit traumatisme la membrele superioare şi inferioare. Pacientul a fost transportat cu ambulanța SMURD la U.P.U Focșani.

Alte 2 persoane, o femeie şi un copil, au fost preluate de un echipaj SAJ. Totodată, pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor la locul accidentului.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.