Ultima oră

Doi bărbați din Ploscuțeni, reținuți de polițiștii din Adjud pentru abuz de încredere și tăinuire

Ziarul de Vrancea
11 ian 2019 1082 vizualizări

Poliţiştii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Adjud au reținut trei bărbați, în vârstă de 21, 29 respectiv 37 de ani, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de abuz de încredere și tăinuire.  

Din cercetări a reieșit faptul că în noaptea de 4/5 ianuarie a.c., un bărbat, de 24 de ani, din comuna Homocea, a încredințat un autoturism unor bărbați de 21, respectiv 37 de ani, ambii din comuna Ploscuțeni, iar ulterior aceștia l-ar fi vândut unui bărbat, de 29 de ani, din județul Bacău.

Pe numele celor trei au fost emise ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea iar în cursul zilei de astăzi vor fi prezentați instanţei cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Față de bărbatul de 29 de ani, din județul Bacău, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire.

În cauză se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de abuz de încredere și tăinuire, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă o soluţie procedurală.

Cazul acestora este prezentat în conținutul buletinului de presă nr. 7 din 11 ianuarie 2019 transmis de compartimentul de relații publice al  IPJ Vrancea. 

Știre  actualizată 11.01.2019 ora 18:58 aflată prin intermediul compartimentului de relații publice al IPJ Vrancea:Fața de cei doi  bărbați din Ploscuțeni a fost dispusă măsura controlului judiciar.Ei sunt cei cercetați pentru abuz de încredere


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.