Ultima oră

Cetățean turc cu indicii de alcoolemie penală la volan prin Focșani la ora 04,01, dimineață

Ziarul de Vrancea
9 sep 2018 1230 vizualizări

Buletinul de presă nr 18663 din 9 septembrie 2018 transmis de Compartimentul de relații publice al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vrancea, prezintă în conținutul său cazul cetățeanului  turc în vârstă de 31 ani, domiciliat în municipiul Focșani, depistat de  polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Focșani,  pe strada Cuza Vodă,la volanul  unui autoturism.Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest,  care a indicat valoarea de 0,86 mg/litru alcool pur în aerul expirat. 

La data de 08 septembrie a.c., ora 04.01, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Focșani, au oprit pe strada Cuza Vodă, un autoturism condus de un cetățean turc în vârstă de 31 ani, domiciliat în municipiul Focșani, județul Vrancea.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest,  care a indicat valoarea de 0,86 mg/litru alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.