Ultima oră

Ce acțiuni au desfășurat polițiștii vrânceni în perioada premergătoare Crăciunului

Ziarul de Vrancea
24 dec 2019 1811 vizualizări

În perioada 20-23.12.2019 polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, împreună cu jandarmi, specialiști silvici și reprezentanți ai I.S.U. Vrancea, au desfăşurat o acțiune pe raza întregului județ, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale din segmentul stradal, care afectează climatul de ordine și siguranță publică. Totodată, acțiunea a avut drept scop și prevenirea și combaterea faptelor ilicite de comerț, a celor din domeniul silviculturii, din domeniul articolelor pirotehnice, precum și prevenirea evenimentelor rutiere.

             În urma celor 283 de controale desfășurate și 964 de autovehicule controlate au fost conduse la sediul poliției pentru audieri 60 de persoane, fiind constatate 12 infracțiuni și aplicate 352 de sancţiuni contravenţionale (60 la Legea nr. 61/1991, 233 la O.U.G. 195/2002, 9 la Legea 12/1990, 12 la Legea 171/2010, 3 la Legea 145/2014, 1 la H.G. 984/2005 și 34 la alte acte normative). Valoarea totală a sancţiunilor aplicate a fost de 87 375 de  lei iar valoarea totală a bunurilor confiscate a fost de 7624 de lei.

            De asemenea, 17 permise au fost reținute și 11 certificate de înmatriculare au fost retrase.

            Exemple:

            La data de  20.12.2019 polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea a două infracţiuni de fals informatic, fapte prevăzute și pedepsite de art. 325 din Codul penal.

            Din cercetările efectuate a rezultat că la data de 14.12.2019, ora 08.35, un angajat al unei societăți comerciale ar fi introdus în aplicația WOOD TRACKING date neconforme cu realitatea, în sensul că ar fi atestat că societatea mai sus menționată a expediat către o altă societate cantitatea de 37,00 mc material lemnos.

             De asemenea, un alt bărbat, în calitate de împuternicit al unei societăți comerciale, este cercetat pentru faptul că ar fi verificat veridicitatea codului unic online aferent avizului de însoțire secundar, prin interogarea aplicației WOOD TRACKING, atestând astfel date necorespunzătoare adevărului, respectiv pentru faptul că ar fi primit în depozitul societății cantitatea de 37,00 mc lemn de foc din specia fag.

             La data de 21.12.2019, ora 06.00, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu cei din cadrul Secției de Poliție Rurală Golești au efectuat o percheziție domiciliară la locuința unui bărbat, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 90 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 84/1998 Rep., privind mărcile și indicațiile geografice.

             Cu ocazia percheziției domiciliare au fost identificate perechi de încălțăminte și obiecte vestimentare, în valoare totală de 12.100 de lei, inscripționate cu denumirea unor mărci înregistrate, despre care există suspiciunea rezonabilă că ar fi contrafăcute. Produsele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor în cadrul dosarului penal.

             La data de 22.12.2019, ora 14.48, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Nănești au fost sesizați prin SNUAU 112 de către un bărbat, din comuna Răstoaca, cu privire la faptul că în timp ce se afla pe raza localității de domiciliu, pe marginea drumului public, a fost abordat de 3 persoane care se deplasau cu un autoturism și care i-au propus să cumpere valută și un ”ghiul, de 10 g” cu ”bani puțini”.  Întrucât bărbatul a devenit suspicios, cei trei au plecat imediat de la fața locului. În baza sesizării, au fost efectuate activități specifice, care au condus la identificarea autoturismului în cauză pe DN 23, pe raza comunei Vulturu.

            Totodată, polițiștii au identificat persoanele care se aflau în autoturism, iar urma controlului corporal efectuat asupra celor trei au fost găsite 135 de lire sterline, 25 de mărci germane, 12500 franci ruandezi, 203.000 dongi vietnamezi și 1707 lei românești.

            De asemenea, din verificările efectuate a rezultat faptul că unul dintre bărbați se află sub măsura preventivă a controlului judiciar, pentru săvârșirea unor infracțiuni contra patrimoniului, cu interdicția de a părăsi teritoriul României. 

            Sumele de bani au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

            La data de 22.12.2019, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Vrancea, împreună cu polițiști de ordine publică au efectuat 11 percheziții domiciliare pe raza județului Vrancea, ocazie cu care au identificat și ridicat 134 de cutii în care se aflau emițătoare de sunet, un pistol model mini, calibru 8 mm, de proveniență Italia, precum și mai multe documente.

            Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, faptă prevăzută de art. 270, al. 3 din Legea nr. 86/2006, în vederea tragerii la răspundere a tuturor persoanelor implicate.

            În perioada 22 - 23.12.2019, polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică, cu sprijinul lucrătorilor silvici din cadrul Direcţiei Silvice Vrancea și Ocolului Silvic Focşani, au efectuat controale pe linia respectării legislaţiei silvice în Piaţa Moldovei din municipiul Focşani, ocazie cu care au identificat doi bărbați care ofereau spre vânzare pomi de Crăciun, pentru care nu deţineau documente legale de provenienţă.

            Agenții economici au fost sancţionați contravenţional pentru încălcarea prevederilor art. 19 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 171/2010, fiind dispusă şi măsura complementară a confiscării pomilor de Crăciun, ce au fost predaţi în custodia organelor silvice.

Buletinul de presă Nr. 387 din 24 decembrie 2019, transmis de IPJ Vrancea


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.