Ultima oră

Căprior rănit, preluat de medicii de la ACDB dintr-o poiană situată lângă DN 2D. Polițiștii au deschis dosar penal pentru braconaj

Ziarul de Vrancea
22 apr 2021 2265 vizualizări

IPJ Vrancea - 21 aprilie, ora 18.01: Astăzi, în jurul orei 14.30, prin apel 112, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Tulnici au fost sesizați de către un bărbat din municipiul Focșani, cu privire la  faptul că, pe Drumul Național 2 D, între localitățile Bârsești și Valea Sării, a găsit un căprior rănit.

În baza sesizării, la fața locului s-au deplasat ulterior și polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase care au stabilit faptul că cele sesizate se confirmă.

Astfel, în apropierea Drumului Național 2D, în zona numită ”Scaune”, într-o poiană, a fost găsit un căprior care prezenta două plăgi deschise. 

Din fericire, căpriorul este în viață iar polițiștii au contactat imediat reprezentanții Agenției pentru Conservarea Diversității Biologice care s-au deplasat la fața locului, un medic veterinar preluând căpriorul pentru acordarea îngrijirilor.

Cercetările continuă, în cauză fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj cinegetic.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.