Ultima oră

Bărbat din Irești, reținut pentru lovire, amenințare, distrugere și violare de domiciliu

Ziarul de Vrancea
6 iul 2021 3172 vizualizări

Duminică, pe fondul consumului de alcool, bărbatul, în vârstă de 53 de ani, din satul Irești, comuna Vidra, a pătruns cu forța în locuința unei consătence în vârstă de 65 de ani, pe care a lovit-o și a amenințat-o. Femeia a anunțat poliția, iar acum el este cercetat sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare, distrugere și violare de domiciliu.

Polițiștii au identificat și reținut pentru 24 de ore un bărbat din comuna Vidra, bănuit că ar fi exercitat acte de violență asupra unei femei din aceeași localitate, după ce ar fi pătruns fără drept în curtea locuinței acesteia, unde ar fi amenințat-o cu acte de violență și ar fi distrus geamul și ușa locuinței.

La data de 4 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Vidra au fost sesizați de către o femeie de 65 de ani, din comuna Vidra, sat Irești, cu privire la faptul că a fost lovită și amenințată de către un bărbat din localitate.

Din cercetări a reieșit că, pe fondul consumului de alcool, un bărbat de 53 de ani, din satul Irești, s-ar fi deplasat la locuința apelantei unde, fără drept, ar fi pătruns în curtea locuinței, prin spargerea geamului și a ușii de acces în locuință.

Cel în cauză este bănuit că ar fi exercitat acte de violență și i-ar fi adresat amenințări acesteia.

Cel în cauză a fost depistat de polițiști și condus la sediul poliției, în vederea continuării cercetărilor.

În urma administrării probatoriului, bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare, distrugere și violare de domiciliu.

Cel în cauză a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean  Vrancea, urmând ca, în cursul zilei de mâine, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.