Ultima oră

(Update) Crimă în familie la Obrejița: Soția a murit sub ploaia de lovituri ale soțului

Gabriel Sava
3 nov 2017 2315 vizualizări

Un bărbat de 67 de ani din Obrejița și-a bătut crunt soția în noaptea de joi spre vineri, după o discuție în contradictoriu. Gheorghe Munteanu s-a culcat nepăsător și și-a anunțat fiica abia când a realizat că soția sa nu mai dă niciun semn de viață. Cei care au ajuns la fața locului au găsit-o pe femeie decedată. Instanța a încuviințat arestarea preventivă a bărbatului care a recunoscut acuzațiile de omor. ​

Tragedie într-o familie din Obrejița, cel mai probabil pe fondul geloziei. Un bărbat de 67 de ani, Gheorghe Munteanu, și-a lovit soția, în vârstă de 60 de ani, în noaptea de joi spre vineri, în mod repetat, cu pumnii, iar aceasta a decedat. Bărbatul nu a dat curs rugilor femeii care, bătută fiind și căzută la pământ, l-a rugat pe acesta să cheme o ambulanță. Ba, mai mult, Gheorghe Munteanu s-a dus la culcare, după cum a povestit anchetatorilor, și, când s-a trezit și a realizat că femeie nu mai mișcă, și-a anunțat fiica care locuiește în aceeași curte, într-un alt corp de casă. Când poliția și medicii au ajuns la fața locului, femeia era deja moartă. Bărbatul a recunoscut și în fața procurorilor și a judecătorilor cele întâmplate. Decesul s-a produs, conform primelor concluzii medico-legale, din cauza unor fracturi costale. Inițial, cercetările s-au derulat sub aspectul comiterii infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte. Ulterior însă, după primele concluzii medico-legale, încadarea juridică a faptei a fost schimbată în infracțiunea de omor. Asta și pentru că primele constatări ale medicului legist indică faptul că trupul femeii a fost comprimat, respectiv că este posibil ca bărbatul să se aruncat efectiv peste victimă. Inculpatul nu are antecedente penale și nu este cunoscut în comunitate ca fiind o persoană violentă.Cunoscuții spun că în trecut au mai fost discuții între cei doi soți pe fondul unor crize de gelozie ale bărbatului.Se pare că același lucru ar fi stârnit discuția din noaptea în care s-a produs tragedia. Instanța a admis propunerea de arestare preventivă a bărbatului cercetat penal sub aspectul comiterii infracțiunii de omor. „Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea pentru arestare preventivă și în consecință: Dispune arestarea preventivă a inculpatului Munteanu Gheorghe, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de omor (…) pentru o perioada de 30 de zile, începând cu data de 03.11.2017 și până la data de 02.12.2017 inclusiv. (…) dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului. (…) Cu drept de contestatie in 48 de ore de la comunicare”, este soluția Tribunalului Vrancea care poate fi contestată la instanța superioară. (G. SAVA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.