Ultima oră

(Update) Au loc percheziții pe strada Ghe Doja din Focșani .Cea pe care a avut loc înfiorătoarea crimă de marți spre miercuri noaptea

Ziarul de Vrancea
29 iun 2017 6525 vizualizări

 

În aceste minute au loc percheziții pe strada Ghe Doja din Focșani .Este vorba de strada din cartierul Bahne pe care a avut loc înfiorătoarea crimă de marți spre miercuri noaptea.Vom reveni cu amănunte

 

Doi autori ai omorului au primit mandat de arestare, ceilalţi doi au fost prinşi

 

u instanţa a dispus arestarea a doi dintre bărbaţii implicaţi în omorul sângeros din cartierul Bahne de marţi spre miercuri noaptea u şi ceilalţi doi suspecţi de omor, care erau căutaţi, au fost identificaţi u aceştia se aflau pe jos, pe strada Măgura şi au susţinut că veneau să se predea u pentru prinderea lor, oamenii legii au programat joi peste 20 de percheziţii domiciliare, în Vrancea şi la Buzău

 

Argint Mustafa, de 47 de ani şi nepotul său, Remus Mustafa, de 22 de ani, cercetaţi pentru comiterea infracţiunii de omor în cazul atacului sângeros din cartierul Bahne, au primit din partea Tribunalului Vrancea mandate de arestare pentru 30 de zile. Decizia a fost dispusă de instanţa care joi, la cererea parchetului judeţean, a judecat cererea de arestare preventivă pe numele celor doi focşăneni, care au recunoscut implicarea în carnagiul petrecut marţi spre miercuri noaptea. Sentinţa în privinţa arestării preventive este supusă contestaţiei. De altfel, Argin Mustafa a recunoscut din start că a lovit atât cu o bâtă, cât şi cu o rangă şi cu un cuţit, cel puţin trei dintre victime. . "Am dat şi eu cu ce am putut. Şi eu şi băiatul ăsta. Am dat cu o rangă şi cu o bâtă din aceea, de cioban. Am avut şi cuţit. Am dat şi cu cuţitul. L-am tăiat pe ăla la gât, am dat şi cu cuţitul în ea (... ) mai este unul, tot eu l-am tăiat şi pe ăla. Bine că trăieşte femeia, să aibă grijă de copii", este declaraţia lui Mustafa Argint, chiar în noaptea omorului, după ce au fost prinşi şi aduşi la sediul Parchetului. Instanţa a mai judecat şi propunerea de arestare preventivă a celorlalţi doi bărbaţi acuzaţi de omor, Remus Mustafa (fiul lui Argint Mustafa) zis Mamutu şi Marian Mustafa, zis Mamu, care erau dispăruţi din noaptea evenimentelor sângeroase, în lipsă. Deşi, la ora judecării propunerii pentru cei doi fugari se ştia că aceştia au dispărut şi nu fuseseră încă găsiţi de anchetatori, instanţa a amânat judecarea cauzei pentru citarea legală a celor doi. Cauza a fost astfel amânată pentru ziua de marţi. Doar că, în contextul în care cei doi fugari au fost prinşi şi urmau, cel mai probabil, să ajungă şi ei în arest, o nouă propunere de arestare preventivă ar putea fi făcută pe numele acestora în cursul zilei de vineri.

 

Cei doi fugari au fost prinşi pe strada Măgura

 

În jurul orei 16, autorităţile judiciare îi aveau deja în custodie pe cei doi fugari. Remus Mustafa (fiul lui Argint Mustafa) zis Mamutu şi Marian Mustafa, zis Mamu, care fugiseră după crima care a îngrozit Focşaniul, au fost prinşi. Aceştia au fost duşi apoi la Parchet pentru a da declaraţii. "În urma activităților operative complexe desfășurate de polițiști din cadrul IPJ Vrancea, sub coordonarea ofiteriilor din cadrul Inspectoratului General al poliției Romane, s-a reușit prindere și conducerea la unitatea de parchet a doi bărbați de 17, respectiv 28 ani, ambii bănuiți în cazul omorului calificat din noapte de 27/28 iunie a.c., fapta săvârșită în municipiul Focșani", a declarat subcomisarul Bogdan Toader, purtător de cuvânt al IPJ Vrancea. Din primele informaţii, cei doi suspecţi se deplasau pe strada Măgura din Focşani, şi se îndreptau, după cum au susţinut, spre sediul IPJ Vrancea pentru a se preda benevol. Cei doi au fost apoi conduşi la parchet pentru declaraţii şi, având în vedere gravitatea învinuirilor ce li se aduc, aceştia urmau a fi, cel mai probabil reţinuţi preventiv. Pentru prinderea celor doi, poliţiştii şi procurorii obţinuseră deja de la instanţă mandate pentru efectuarea unor percheziţii domiciliare. Acestea s-au derulat atât în Focşani, în cartierul Bahne, cât şi în judeţul învecinat, la Buzău. Peste 20 de acţiuni s-au derulat simultan de către lucrători de poliţie şi cu sprijinul jandarmilor, la persoane bănuite că îi ascund pe cei doi fugari. În urma verificărilor au fost identificate însă mai multe arme albe care au fost ridicate în vederea stabilirii dacă au făcut parte din cele folosite în conflictul soldat cu decesul celor patru persoane. (Gabriel SAVA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.