Ultima oră

Atenție la instalațiile electrice! Incendii izbucnite noaptea trecută la Tătăranu și Vizantea Livezi

Ziarul de Vrancea
19 feb 2021 1665 vizualizări

Incendii de natură electrică la Tătăranu și Vizantea Livezi

În noaptea zilei de joi, 18 februarie, în jurul orei 23:40, pompierii militari din cadrul Stației de Pompieri Vidra au fost alertați despre producerea unui incendiu la un garaj improvizat în satul Vizantea Mănăstirească, comuna Vizantea Livezi. La fața locului s-au deplasat 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă și 1 ambulanță SMURD. Pentru gestionarea situației de urgență, a acționat în cooperare și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Vizantea Livezi

Echipajele de stingere au localizat incendiul, care se manifesta generalizat cu flacără deschisă și ardere violentă, cuprinzând garajul improvizat, precum și 3 autoturisme aflate în interior. Incendiul a fost lichidat după mai bine de 3 ore de luptă cu flăcările

În urma producerii evenimentului, provocat cel mai probabil de un scurtcircuit electric, au ars garajul construit din lemn și învelitoare din tablă în suprafață de 150 mp, precum și cele 3 autoturisme aflate în interior. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

⁕⁕⁕

Imediat după miezul nopții, în jurul orei 00:30, pompierii militari au fost mobilizați din nou, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din satul Bordeasca Veche, comuna Tătăranu.

La fața locului s-au deplasat 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă și 1 ambulanță SMURD de la Detașamentul de Pompieri Focșani. Alături de pompierii militari au intervenit și pompierii voluntari ai  Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Tătăranu.

Echipajele de stingere au acționat pentru localizarea şi lichidarea incendiului, care se manifesta la o anexă și la o parte din acoperișul locuinței, împiedicând propagarea acestuia la întregul imobil.

Evenimentul provocat de un scurtcircuit electric,  a avut ca urmări doar pagube. Au ars 30 mp din acoperișul locuinței, 80 mp din  acoperișul anexei, o bicicletă și alte bunuri de uz gospodăresc depozitate în anexă.

Măsuri de prevenire a incendiilor de natură electrică

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea recomandă cetăţenilor respectarea următoarelor măsuri și reguli de preîntâmpinare a acestor tipuri de evenimente:

•    Verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi luaţi măsuri pentru înlocuirea acestora atunci când sunt uzate;

•    Nu utilizaţi aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrupătoarele, dispozitivele de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii;

•    Nu folosiţi siguranţe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liţă a fuzibilului calibrat;

•    Nu lăsaţi nesupravegheate aparate electrice sub tensiune, cum sunt: fier de călcat, radiator, reşou, lampă, televizor şi altele asemenea;

•    Instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând cu stricteţe indicaţiile producătorului ce sunt menţionate în prospectul produsului;

•    Dacă sesizaţi miros de plastic topit, deconectaţi aparatul de la sursa de curent. De cele mai multe ori, acest miros este produs de topirea corpului prizei sau a ştecărului. Treptat, arsura se va extinde pe conductorul de alimentare, acesta schimbându-şi culoarea până când se înnegreşte. Următorul punct va fi aparatul electric sau sistemul electric din perete. Incendiul este iminent.

•    Unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a aparatelor electrice. Avertismentul vizează în mod special, electrocasnicele mari (boiler, aerotermă, frigider, reşou, televizor, maşina de spălat etc.). Alocaţi fiecărui aparat câte o priză. În cazul în care uniţi mai multe aparate la o singură sursă, aceasta se poate încălzi, provocând în scurt timp, un incendiu.

•    Atunci când plecaţi de acasă pentru câteva ore, deconectaţi consumatorii puternici de la sursa de curent electric. În cazul în care folosiţi prelungitoare cu posibilitatea de stopare a alimentarii cu energie electrică, nu ezitaţi să deconectaţi consumatorii electrici de fiecare dată când petreceţi mai mult timp în afara casei.

•    Nu blocaţi copiii în casă cu sisteme de încălzire electrice sau aparate electrice aflate în funcţiune;

•    Înlăturaţi orice curiozitate a copiilor în legătură cu focul, explicându-le cu răbdare, pericolul pe care acesta îl reprezintă pentru viaţa lor şi modul în care pot evita producerea unui astfel de eveniment.

•    Dacă în clădirea în care locuiţi nu există senzori pentru fum şi incendiu, puteţi face singur aceasta achiziţie pentru o mai bună protecţie. Dacă aveţi deja un sistem de acest gen, verificaţi periodic funcţionalitatea sa, precum şi starea bateriilor.

•    Păstraţi la îndemână un stingător cu pulbere şi verificaţi valabilitatea acestuia. În cazul în care asistaţi la un incendiu electric, nu folosiţi niciodată o soluţie lichidă pentru stingerea focului. Apelaţi numărul de urgenţă 112.

Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.