Ultima oră

Acțiune, în Focșani, a polițiștilor | În vizor, persoanele fizice și juridice ce comercializează produse contrafăcute

Ziarul de Vrancea
7 feb 2019 1135 vizualizări

Amănunte despre acțiunea polițiștilor apar în buletinul de presă nr. 32 din 7 februarie 2019 transmis de către  compartimentul de relații publice al IPJ Vrancea 

            La data de 6 februarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu cei din cadrul Poliției mun. Focșani, au organizat și desfășurat o acțiune pe raza pe raza municipiului, în vederea identificării persoanelor fizice și juridice care comercializează produse contrafăcute.

            Cu această ocazie, au fost efectuate 17 controale pe linia respectării prevederilor Legii nr. 84/1998 Rep., privind mărcile și indicațiile geografice, fiind identificate astfel 146 de articole de încălțăminte și 36 de articole de îmbrăcăminte care purtau denumirea și însemnele unor mărci înregistrate, bunuri susceptibile a fi contrafăcute. Valoarea totală a acestora este de 16.280 lei.

            În urma activităților desfășurate au fost întocmite 8 dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 90, alin. 1, lit. b) din Legea nr. 84/1998 Rep.  De asemenea, au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 6500 de lei și a fost confiscată suma de 580 de lei.

            Polițiștii specializați în combaterea acestor genuri de infracțiuni vor continua să desfășoare activități pe raza județului, pentru prevenirea comercializării de produse piratate / contrafăcute și asigurarea climatului de legalitate.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.