Ultima oră

(Update) Poliția revine cu amănunte despre accidentul de la Odobești, de marți, 26.03.2019 ,seară

Ziarul de Vrancea
27 mar 2019 7350 vizualizări
Știre actualizată 27.03.2019  ora 10:47  aflată prin intermediul compartimentului de relații publice al IPJ Vrancea:La data de 26 martie a.c., ora 18.55, un bărbat, în vârstă de 72 de ani, din mun. Focsani, în timp ce conducea un autovehicul pe DN 2M, pe raza orașului Odobești, a acroșat o minoră în vârstă de 15 ani, din orașul Odobești, care traversa strada în zona trecerii pentru pietoni. 
Conducătorul auto a părăsit locul accidentului, fiind identificat la scurt timp de către polițiști, în apropierea locului producerii faptei. 
A rezultat astfel rănirea ușoară a minorei. 
În urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o alcoolemie de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. 
Conducătorului auto i-a fost reținut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pe perioada efectuării cercetărilor, la finalizarea acestora urmând să se stabilească măsurile legale.
În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 196 și art. 338 din Codul Penal.

Știrea inițială 26.03.2019  ora 19:54  aflată prin intermediul compartimentului de relații publice al IPJ Vrancea: Prin apel 112 am fost sesizați în jurul orei 19.00 cu privire la producerea unui accident rutier pe raza orașului Odobești.

Din primele verificări efectuate rezultă că un bărbat, în vârstă de 79 de ani, din jud. Vrancea, în timp ce conducea un autovehicul pe raza orașului Odobești, ar fi acroșat o fată, în vârstă de 15 ani.

În prezent se efectuează cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor comiterii faptei și luării măsurilor legale.Vrancea

Știre actualizată 26.03.2019  ora 20:44  aflată prin intermediul compartimentului de relații publice al IPJ Vrancea:Din primele informații se pare că acesta a părăsit locul producerii accidentului. A fost depistat de polițiști pe raza orașului Odobești, nu consumase alcool.

Știre actualizată 27.03.2019  ora 08:54  aflată prin intermediul compartimentului de relații publice al IPJ Vrancea:În cauză a fost întocmit dosar penal

Știre actualizată 27.03.2019  ora 10:47  aflată prin intermediul compartimentului de relații publice al IPJ Vrancea:La data de 26 martie a.c., ora 18.55, un bărbat, în vârstă de 72 de ani, din mun. Focsani, în timp ce conducea un autovehicul pe DN 2M, pe raza orașului Odobești, a acroșat o minoră în vârstă de 15 ani, din orașul Odobești, care traversa strada în zona trecerii pentru pietoni. 

Conducătorul auto a părăsit locul accidentului, fiind identificat la scurt timp de către polițiști, în apropierea locului producerii faptei. 

A rezultat astfel rănirea ușoară a minorei. 

În urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o alcoolemie de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

Conducătorului auto i-a fost reținut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pe perioada efectuării cercetărilor, la finalizarea acestora urmând să se stabilească măsurile legale.

În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 196 și art. 338 din Codul Penal.

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.