Poftă (ne)bună de cultură! A aparut un nou număr din suplimentul ZdV
An de an, în preajma fiecărei ocazii de a sărbători Ziua Naţională, avem nevoie de noi reconfirmări ale statutului de roman. Să ni se spună (sau să ne spunem noi înşine) că nu suntem chiar la capătul puterilor şi al lumii, că n-am epuizat toate resursele şi că, în definitiv, suntem şi noi oameni de ispravă! Vrancenii au această confirmare lună de lună, cand, cu inspiraţia la purtător, parcurg paginile de cugetare semnate de scriitorii autohtoni. La al şaselea număr, suplimentul cultural pe care Ziarul de Vrancea îl oferă cititorilor reuneşte revelaţii şi recomandări, evocări şi ficţiuni răscolitoare.
“… ce bolnavi de poezie…”
“Cultura are forma inimii!” Cu această credinţă în suflet, jurnalistul Radu Borcea urmează firul unei gandiri conform căreia “lumea fără cultură ar semăna cu o turmă; ar fi o masă amorfă de fiinţe fără sentimente, fără trăiri…”. Precaritatea accentuată a stării sociale a romanilor, în tandem cu incertitudinea care trenează asupra fiecărei zi de maine se fac vinovate, în viziunea editorialistului, de declinul societăţii actuale. Soluţia ar putea veni, totuşi, din partea instituţiilor responsabile cu încercarea de a răspandi cultura în cadrul maselor: cămine culturale săteşti, case orăşeneşti de cultură, Şcoala. Poetul Paul Spirescu evocă o epopee a varstei de aur, un fragment din mirajul tinereţii: “Ce tineri mai eram Ioane şi ce bolnavi de poezie/ cand împărţeam o paine caldă jumate eu jumate tu/ cand împărţeam cerul albastru jumate tu jumate mie/ şi parcă-ntreg oraşu-acela se retrăgea în Dumnezeu.” Alături de Spirescu, versuri semnează, în acest număr al suplimentului, Adrian Botez şi Ana-Maria Bentea. Ca scriitor recomandat, Ion Dumitru Denciu cunoaşte, sub peniţa lui Ionel Necula, o descriere prietenească şi, totuşi, obiectivă. Deşi constatarea poartă cu ea dezgustul dezamăgirii, Denciu este prezentat ca unul dintre aceia care ştiu “că lumea agreează mai mult cultura de stradă (underground) decat creaţia serioasă şi adancă.” Portretul pe care îl realizează Necula starneşte şi mai mult interesul, prin garanţia că oricine citeşte lucrările lui Dumitru Denciu “rămane cu un spor de învăţătură şi de înţelegere a lumii pe care i-a fost dat s-o traverseze.”
Într-un text intitulat “Preliminarii”, adjudeanul Adrian Botez vorbeşte despre reperele după care societatea se orientează astăzi, ajungand la nefericita concluzie că singura perioadă din istorie în care două generaţii succesive trăiesc fără a se alătura vreunui crez este cea contemporană nouă. Scriitorul conchide precizand că “generaţia născută imediat după al II-lea Război Mondial îşi pierde elitele (…), iar generaţiei născute cu puţin înainte de 1989 (…) nici nu-i dă prin minte să-şi complice existenţa amoebică (…) cu ceva care să aducă, măcar cat de cat, a crez!”. Acesta fiind contextul, Botez se întreabă, pe bună dreptate, dacă nu cumva acesta este unul dintre preliminariile unei Apocalipse inevitabile.
În balanţa culturii
O interesantă povestire a “nasului buclucaş“ îl are ca autor pe Petre Abeaboeru, care reiterează istorisirea tăierii nasului, atribuită lui Ştefăniţă Lupu, în secolul al XVII-lea. În Evul Mediu, nasul era tăiat unor fii de domnitori aflaţi în captivitatea unor domni adversari, pentru a li se interzice apoi accederea la tron. Alteori, tăierea nasului era o grea pedeapsă înaintea decapitării sau în locul măsurii capitale. Ionel Necula revine cu o analiză a ponderii biografiei în imaginarul narativ, argumentand că “este nefiresc să se pună o miză esenţială pe acest aspect al veridicităţii, al fidelităţii faptului narativ cu viaţa autorului”. Pentru aceia care consideră că poate fi ridicată o barieră între cultura provincială şi cea a capitalei, editorialistul Radu Borcea compară propriile experienţe de la Galeriile de Artă de la Sala Dalles cu cele din Focşani. Borcea spune clar că o asemenea distincţie ar fi necinstită. Cu acest principiu clar formulat, autorul vorbeşte despre lansarea cărţii “Spiritul vrancean în lecturi elective”, vol. II, de Ionel Necula, despre vernisajul expoziţiei de pictură ţinut de profesoara Virginia Hossu, dar şi despre Salonul Scriitorilor Vranceni, desfăşurat weekend-ul trecut la Mărăşeşti. Referindu-se la scriitoarea şi jurnalista Janine Vadislav, profesorul Virgil Răileanu vorbeşte cu admiraţia unui cititor fascinat de cartea pe care tocmai o lasă din maini. Iar efectul admirativ se dovedeşte de o intensitate covarşitoare: “Imaginaţia autoarei nu are limite în ceea ce priveşte timpul, atat al acţiunilor, cat şi al personajelor.” Romanul “Raiul”, al Janinei Vadislav, devine sursa unor aprecieri meritate, pe care profesorul Răileanu le atribuie fără rezerve, încheind cu recomandarea de a citi cartea: “Povestea în sine este frumoasă, iar întregul mai mult decat o carte de vacanţă.” Şi, pentru că tot primeşte laudele cuvenite, Janine Vadislav scrie şi o cronică a expoziţiei de pictură care o are ca autoare pe Virginia Hossu. O expoziţie cu picturi “de atmosferă, de stare, de intenţii, de abordare”, pe scurt – o gură de aer proaspăt în negura societăţii.
Ziarul de Vrancea vă cheamă din nou să “gustaţi” din suplimentul “Şi totuşi, cultura…”, un adevărat festin cultural bun pentru digestia vremurilor. S-aveţi poftă... de citit! (Alina-Elena VASILIU)
