Procesul lui Miron Mitrea a fost amanat la primul termen
Dosarul de corupţie în care este judecat pentru corupţie deputatul de Vrancea Miron Mitrea a fost amanat la primul termen care a avut loc ieri la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Deputatul şi Irina Jianu, fosta şefă a Inspectoratului de Stat în Construcţii, au cerut judecătorilor un nou termen, pentru a-şi angaja apărători. Miron Mitrea a arătat că trimiterea în judecată s-a făcut rapid, astfel încat mai are nevoie de timp pentru a lua legătura cu o casă de avocatură. Procurorul DNA a fost de acord cu amanarea dosarului, însă a solicitat instanţei să le pună în vedere acuzaţilor ca la următorul termen să aibă avocaţi. Deputatul de Vrancea a cerut să nu se acorde termen în perioada 27 noiembrie – 8 decembrie, întrucat are probleme personale de rezolvat, iar judecătorii au stabilit că următoarea înfăţişare a sa în faţa instanţei va fi pe 13 decembrie. Pe 25 octombrie, procurorii DNA l-au trimis în judecată pentru luare de mită, instigare la fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, ultimele două infracţiuni în legătură cu fapta de luare de mită. În acelaşi dosar a fost trimisă în judecată şi Irina Paula Jianu fost inspector şef adjunct şi apoi inspector şef la Inspectoratul de Stat în Construcţii. În acest dosar este acuzat şi Nicolae Popescu, arhitectul şef al Primăriei Voluntari. Procurorii susţin că în perioada 2001 – 2002, Miron Mitrea, la acea vreme ministru al Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, a pretins şi primit de la Irina Paula Jianu foloase necuvenite în valoare de 5,2 miliarde lei vechi, reprezentand contravaloarea lucrărilor realizate de mai multe firme din Bacău la casa mamei lui Miron Mitrea din Voluntari, judeţul Ilfov. (M. BOICU)














