Andreea şi Dragoş, copiii lui Fane Popa, şeful Administraţiei Pieţelor Focşani, respectiv Dumitru Dilă, şeful de la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Vrancea, şi-au unit destinele în faţa divinităţii şi a familiilor sambătă, pe 9 noiembrie.
După cununia religioasă, ţinută la Biserica Donie din parcul Schuman, mirii, părinţii lor, părinţii spirituali Iulia şi Cristi Ciorăscu, dar şi toţi ceilalţi nuntaşi au plecat la Restaurantul Laguna, pentru o nuntă cum n-a fost alta în Focşaniul lui 2013, după cum ne-au spus surse de la faţa locului. Deşi Fane Popa este în tabăra liberalilor, iar Dilă este în tabăra… consumatorului, la fericitul eveniment au fost prezenţi oameni de vază de prin toate partidele. Importante. De asemenea, la nuntă au participat şi oameni de afaceri cunoscuţi în judeţ, dar şi mulţi tineri, prietenii mirilor şi ai naşilor. “A fost cea mai tare nuntă din 2013. Deşi oamenii au fost din varii medii politice, sociale, economice aceştia s-au simţit bine şi au dansat pană dimineaţa. Au fost prezenţi deputaţii Săpunaru şi Nica, Gică Duţă, Jan Vraciu, familia Momanu, Stan Sima şi mulţi alţii. A fost un adevărat specatcol, o nuntă elegantă şi de bun simţ”, ne-a spus unul din nuntaşi. Andreea şi Dragoş s-au cununat civil pe 9 septembrie, însă au decis ca petrecerea de nuntă să o facă după se se înăspreşte vinul nou. Le urăm şi noi Casă de piatră mirilor! (Z. V.)
În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere
Ziarul de Vrancea nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
calator prin lume, acum 4538 zile, 21 ore, 10 minute, 43 secunde
In alte tari vedem nunti de regi si printese, la noi ne holbam la mitocaneala beizadelelor unor spagari de bugetari, a plodului lui Dila care jecmaneste tarabagii si a toantei lu Fane de la piata care citeste integraljecmaneste zarzavagiii.
CASA DE PIATRA SI MULTA FERICIRE! Felicitari pentru extraordinare organizare. Miri frumosi, parinti fericiti cu multi prieteni alaturi, muzica bun, meniu de exceptie, servire ireprosabila, iar locatia citeste integralLAGUNA RESORT este unicat, cea mai frumoasa si selecta locatie. Cu mare drag va transmit felicitari si sa aveti o viata fericita.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Raporteaza comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea raporta un comentariu.
Apreciaza comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea aprecia un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.
Calendar creștin-ortodox:
15 M Sf. Ap. Aristarh, Pud și Trofim; Sf. Mc. Crescent (Harți)
Calendar romano-catolic:
15 M Sf. Damian de Veuster, pr.
Maxima zilei: „Eram naivi fără să fim inocenţi. eram vicioşi fără să fim ticăloşi. Eram citiţi fără să fim învăţaţi”
― Ion Vianu, Amor intellectualis. Romanul unei educații
După adoptarea repartizării celor 43,7 milioane de lei pentru UAT-urile din județ, Consiliul Județean Vrancea intră într-o nouă fază de tensiune politică, cu acuzații publice de...
Alertă de inundații în Vrancea: risc major pe râul Putna, RO-ALERT emis pentru Biliești și Mirceștii Vechi
Codurile hidrologice GALBEN și PORTOCALIU pun în...
Bilanțul pe martie 2026 al Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Anghel Saligny” Vrancea arată intensificarea activităților de prevenire și digitalizarea procedurilor pentru...
Alertă de inundații în Vrancea: risc major pe râul Putna, RO-ALERT emis pentru Biliești și Mirceștii Vechi
Codurile hidrologice GALBEN și PORTOCALIU pun în...
Alertă de inundații în Vrancea: risc major pe râul Putna, RO-ALERT emis pentru Biliești și Mirceștii Vechi
Codurile hidrologice GALBEN și PORTOCALIU pun în...