Bărbat cu identitate necunoscută, omorat de o maşină la Tamboieşti
Mai mulţi şoferi băuţi au provocat accidente pe şoselele din judeţ u în faţa fostului Tribunal, o maşină de poliţie a fost la un pas să fie implicată într-un carambol, din cauza unui şofer beat care nu avea nici permis.
Accidente multe pe şoselele din judeţ la final de săptămană. Un mort şi cinci răniţi este bilanţul tragediilor produse pe drumurile din Vrancea. Cel mai grav incident s-a produs la Obrejiţa, sambătă seara. Un bărbat cu identitate necunsocută a fost omorat de o maşină. Primele verificări duc spre ipoteza că bărbatul circula pe partea carosabilă. „Pe DN2 E85, în afara localităţii Obrejiţa, Claudiu Octavian I., 28 ani, din comuna Tâmboieşti, în timp ce conducea autoturismul marca Skoda a accidentat mortal o persoană de sex masculin care se deplasa în calitate de pieton pe partea carosabilă a sensului său de mers. Cercetările sunt continuate pentru a se stabili cu exactitate modul de producere a accidentului, precum şi identitatea persoanei decedate”, spune inspectorul principal Bogdan Toader, de la biroul de presă al poliţiei. Chiar dacă primele date conduc spre o vină a victimei, oamenii legii nu exclud şi o culpă din partea conducătorului auto. Un alt accident rutier s-a produs pe strada Cuza Vodă din Focşani, în faţa fostului Tribunal. Două maşini s-au tamponat, iar un echipaj de poliţie, aflat la semafor, a fost la un pas să fie implicat în incident. Primele date arată că pe strada Cuza Vodă din Focşani, Bogdan Ionuţ Lepădatu, 23 ani, din oraşul Odobeşti, a condus autoutilitara marca Dacia şi a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu autoturismul marca Seat condus regulamentar de Liviu Daniel S.. Conducătorul auto din Odobeşti nu poseda permis de conducere şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma producerii accidentului, a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto vinovat, precum şi a două pasagere din Seat, Antonia Cătălina S., 22 ani, din comuna Vulturu, şi Ana Maria Lucia A., 22 ani, din comuna Boloteşti. “Conducătorul auto vinovat a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta va fi cercetat penal pentru vătămare corporală gravă din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului”, mai spune Bogdan Toader.
După mai multe pahare a ajuns cu maşina în şanţ
Un bărbat din Campuri a provocat un accident rutier după ce a băut bine şi a plecat cu maşina la drum. Poliţiştii au stabilit că pe DN 2D, în afara municipiului Focşani, Costel Dobriţoiu, de 38 ani, din comuna Câmpuri, în timp ce conducea un VW, pe fondul consumului de alcool şi a neadaptării vitezei de deplasare, a pierdut controlul direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se în şanţul de pe marginea drumului. În urma producerii accidentului a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto şi rănirea gravă a pasagerei Lavinia Andra Barlea, de 18 ani, din comuna Câmpuri. Costel Dobriţoiu a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, potrivit poliţiştilor. Un adolescent din Focşani a fost victima unui accident produs în municipiu, pe strada Maior Gheorghe Pastia. În urma verificărilor s-a stabilit că Dragoş Florin Ciolan, 33 ani, din localitate, în timp ce conducea un BMW, l-a accidentat pe A. V., de 15 ani, din localitate, care se angajase în traversarea străzii pe marcajul pietonal, dar pe culoarea roşie a semaforului. În urma producerii accidentului, pietonul a fost rănit uşor. (Dan CHIRIAC)
Mormantare ţigănească pentru Stanciu Anghel
Ieri a fost condus pe ultimul drum şi focşăneanul Stanciu Anghel, care a decedat miercuri seara, în urma unui grav accident rutier produs la ieşirea din Braşov spre Sibiu, în timp ce mergea spre Franţa, la lucru. Confraţii din cartierul Bahne l-au petrecut pe ultimul drum pe bărbatul de 30 de ani, în acordurile muzicii de fanfară. Cortegiul funerar a străbătut oraşul, iar curioşii, atraşi de muzica de jale, au ieşit pe la balcoane pentru a vedea mulţimea îndoliată. Stanciu Anghel era căsătorit şi a lăsat orfani doi copii.













