Pistolarul “Biba”, condamnat la patru ani şi două luni
După un an şi jumătate de judecată, Tribunalul Vrancea a pronunţat o primă soluţie în cazul tentativei de omor petrecută în capitala Greciei, pe 29 octombrie 2011. Conform procurorilor, Ionel Franţ, de 39 de ani, zis şi Biba, se afla pe 29 octombrie la Atena unde a venit la o judecată ţigănească după ce anterior avusese un conflict cu un focşănean, Dănuţ Ciuraru, de 23 de ani. Cei doi s-au certat pentru o presupusă datorie. Ambii fiind de etnie rromă, rudele celor doi au decis să deplaseze la Atena reprezentanţii staborului, pentru a-i judeca după legea ţigănească. Numai că, în timpul judecăţii, între cei doi au apărut din nou discuţii, iar Franţ a scos un pistol cu care a tras cinci focuri asupra lui Ciuraru. Victima a avut nevoie de 120- 140 de zile de îngrijiri medicale. Audiat fiind, inculpatul nu a recunoscut fapta. Franţ a fost ridicat de la Brăila în ianuarie 2012, după ce acesta venise din Grecia pentru a participa la o pomană. Timp de mai multe termene, dosarul a fost amanat pentru lipsa unor relaţii de la autorităţile elene, solicitate de instanţă. După ce a audiat şi martorii propuşi, instanţa l-a găsit vinovat pe Franţ şi a decis pentru acesta o pedeapsă de patru ani şi două luni de închisoare, mai ales că brăileanul este şi recidivist. “Condamnă pe inculpatul Franţ Ionel zis "Biba" pentru infracţiunile de: -tentativă de omor (…) 4 ani închisoare (…); nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor (…)la 3 ani şi 6 luni închisoare (…) aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare (…)revocă liberarea condiţionată pentru restul de pedeapsă de 593 zile din pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 47/16.02.2000 a Tribunalului Vrancea (...)”. Tot instanţa l-a obligat pe Franţ la plata sumei de 25.000 lei către victima sa dar a dispus şi ”confiscarea de la inculpat a sumei de 2.500 lei reprezentând contravaloarea pistolului folosit la comiterea faptelor”. Sentinţa nu este definitivă, putand fi contestată în apel. Victima sa, Dănunţ Ciuraru, nu a fost prezent la înfăţişările din acest dosar după ce, pe numele său, există un mandat de executare a unei pentru mai multe furturi. (Gabriel SAVA)














