Copiii care au mers ieri la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea au aflat cu ce intervin pompierii în cazul unor dezastre naturale. Aceasta pentru că la Detaşamentul de Pompieri Focşani s-a organizat “Ziua Porţilor Deschise” cu ocazia “Zilei Internaţionale pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale”
Copiii au văzut detectorul de metale, costumul de scafandru, autospecialele de descarcerare, de lucru la înălţime sau cele de stingere incendii. „Cu ocazia Zilei Internaţionale pentru Reducerea Riscurilor Dezastrelor Naturale, ISU Vrancea a organizat Ziua Porţilor Deschise. Au fost invitaţi copiii de la mai multe instituţii de învăţămant din judeţ în scopul prezentării mijloacelor aflate în dotarea ISU şi pentru a-i informa despre modul de comportare în cazul producerii unor dezastre. La nivelul judeţului Vrancea putem înregistra mai multe riscuri care pot produce dezastre. Dintre riscurile naturale putem enumera fenomenele meteo periculoase cum ar fi îngheţul, seceta, furtunile, de asemenea cutremurele, alunecările de teren, inundaţiile şi chiar incendiile de pădure. Cu cat suntem mai bine pregătiţi să facem faţă unor astfel de riscuri, cu atat modul de gestionare a situaţiilor de urgenţă va fi mai eficient”, a spus lt. Cristina Duţă, purtătorul de cuvant al ISU Vrancea. De asemenea, copiii au aflat ce trebuie să facă în cazul în care se produc incendii, cutremure, inundaţii. (Raluca MANOLACHE) Pe pagina webtv a Ziarului de Vrancea puteţi urmări imagini de la acţiunea organizată de pompieri
În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere
Ziarul de Vrancea nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Raporteaza comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea raporta un comentariu.
Apreciaza comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea aprecia un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.
Calendar creștin-ortodox:
21 M Sf. Sfințit Mc. Ianuarie, ep. de Benevent; Sf. Mc. Teodor din Perga; Sf. Mc. Alexandra, împ.
Calendar romano-catolic:
21 M Sf. Anselm, ep. înv. *
Maxima zilei: Ori de câte ori am ocazia să-mi revăd satul, și sunt fericit că astfel de ocazii se ivesc destul de des, «Piramida verde» mă atrage
cu o forță irezistibilă, de parcă în vârful ei ar sălășlui zeitatea supremă a idealurilor mele din copilărie... Acest binecuvântat strigăt al pământului
vrâncean are în el ceva bizar, ispititor și plin de măreție...“ Valeriu D. Cotea
Deputatul vrâncean Dragoș Ciobotaru, președintele Filialei Vrancea a PNL a participat, luni seară 20 aprilie 2026, la ședința desfășurată la București la sediul central...
Alertă de inundații în Vrancea: risc major pe râul Putna, RO-ALERT emis pentru Biliești și Mirceștii Vechi
Codurile hidrologice GALBEN și PORTOCALIU pun în...
Alertă de inundații în Vrancea: risc major pe râul Putna, RO-ALERT emis pentru Biliești și Mirceștii Vechi
Codurile hidrologice GALBEN și PORTOCALIU pun în...
Alertă de inundații în Vrancea: risc major pe râul Putna, RO-ALERT emis pentru Biliești și Mirceștii Vechi
Codurile hidrologice GALBEN și PORTOCALIU pun în...
Elevii sportivi din Vrancea duc numele Focșaniului în elita competițiilor naționale, confirmând încă o dată tradiția de excelență a Liceului cu Program Sportiv