Azi se decide soarta libertăţii lui Liviu Jitea
Milionarul Liviu Jitea a rămas singurul inculpat care mai este privat de libertate în dosarul instrumentat de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Economică şi Terorism (DIICOT)- Serviciul Teritorial Galaţi. Joi a avut loc de altfel şi primul termen pe fondul cauzei în dosarul alcoolului produs şi distribuit ilegal de membrii grupării coordonate de trio-ul, aşa cum au stabilit anchetatorii, Liviu Jitea- Raluca Milea şi Florenţa Mona Ionescu. Conform informaţiilor furnizate de reprezentanţii Tribunalului Galaţi, acolo unde se judecă dosarul plecat la instanţă la finalul lunii august, cauza a fost amanată pentru data de 26 noiembrie. Judecătorii se vor pronunţa însă azi privind menţinerea sau înlocuirea măsurii arestului preventiv a lui Jitea, care este arestat în această cauză începand cu data de 9 martie a acestui an. Procurorii au cerut menţinerea în arest pentru a putea pune cap la cap informaţiile din rechizitoriul care numără peste 1.200 de pagini şi în care este descris în amănunt, inclusiv cu fotografii din timpul filajelor, tot mecanismul infracţional. Tot ieri a avut loc în şedinţa aceluiaşi complet şi înfăţişarea în dosarul în care, apărătorii lui Jitea au solicitat Tribunalului Vrancea liberarea provizorie sub control judiciar a afaceristului vrancean. Pe 13 septembrie, la al treilea termen în care Jitea a fost citat fără a fi însă prezent la niciunul dintre termene, judecătorii vranceni au dispus ca dosarul să fie înaintat spre soluţionare instanţei echivalente din Galaţi. La acelaşi termen însă, judecătorii vranceni au dispus amendarea cu suma de 2.000 lei a directorului Penitenciarului Galaţi unde este deţinut Jitea, pe motiv că nu a adus deţinutul la proces. (G. SAVA)














