Ultima oră
Poliţiştii trag un semnal de alarmă: Atenţie la cum vă păziţi locuinţele!
30 sep 2013
998 vizualizări
Atenţie la cum vă feriţi locuinţele de hoţi! Poliţiştii au ieşit ieri în stradă şi le-au spus focşănenilor, şi nu numai, ce ar trebui să facă pentru a nu fi victime sigure hoţilor din locuinţe. Acţiunile au fost organizate în contextul în care în perioada 30 septembrie/ 4 octombrie 2013, se derulează, la nivel naţional şi local, a VIII-a ediţie a evenimentului „Săptămâna prevenirii criminalităţii”.
“Şi anul acesta se urmăreşte sensibilizarea populaţiei cu privire la importanţa prevenirii criminalităţii şi la necesitatea adoptării unor conduite antivictimale şi antiinfracţionale. În prima zi din cadrul săptămânii prevenirii – zi dedicată prevenirii infracţiunilor de furt la toate subunităţile rurale/urbane, au fost organizate activităţi de prevenire a infracţiunilor de furt, politiştii de proximitate au realizat dezbateri cu grupurile ţintă”, spune inspectorul principal Bogdan Toader, purtătorul de cuvant al Poliţiei. Astfel, poliţiştii oraşului Panciu au desfăşurat activităţi de prevenire în cadrul campaniei locale “Panciu, oraş al siguranţei”, iar în Focşani a fost realizată o campanie de informare în Piaţa Moldovei şi la Gara Focşani. La Casa de Pensii a fost organizat un punct de informare, ocazie cu care s-au purtat discuţii pentru prevenirea furturilor furturile de/din autoturisme, furturilor din locuinţe şi prevenirea înşelăciunilor prin intermediul telefoniei. Astăzi, la Clubul Seniorilor din Focşani va fi organizată o dezbatere şi un punct de informare pentru prevenirea infracţiunilor comise cu mare violenţă. De asemenea, pentru prevenirea violenţei, ofiţerii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii vor realiza o activitate de prevenire la o fabrică unde predomină femeile, în comuna Goleşti. (Raluca MANOLACHE)
Ziarul de Vrancea nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.