Ultima oră

VIDEO!!!Ţeapa prin metoda „accidentul” pe cuponul de pensie

Aurelian Ivan
30 sep 2013 2527 vizualizări
Poliţiştii s-au gândit ca taloanele de pensie să conţină o serie de informări şi sfaturi cu privire la acest tip de înşelăciune, metoda „accidentul” u pensionarii sunt victimele preferate de escroci în asemenea cazuri

Sute de oameni, în special de vârsta a treia, au fost înşelate prin metoda „accidentul” în ultimul an. Acestea au dat diverse sume de bani sau obiecte de valoare unor străini care pretindeau că le ajută rudele apropiate aflate într-un mare necaz. Unii dintre escroci, care se dădeau drept avocaţi, procurori sau poliţişti, au fost identificaţi şi condamnaţi. Oamenii legii au descoperit adevărate reţele compuse din persoane aflate atât în detenţie cât şi în libertate. Chiar săptămâna trecută, într-o singură zi, opt focşăneni au fost sunaţi de escroci pentru a le cere sume de bani după metoda accidentul. O bătrână de 81 de ani s-a lăsat păcălită şi i-a dat unei persoane necunoscute suma de 600 de lei şi cerceii de la ureche. Aşa că poliţiştii s-au gândit la noi modalităţi de a-i atenţiona pe cei care ar putea pica în capcana escrocilor: prin intermediul cupoanelor de pensie. „Avand în vedere sesizările referitoarea la comiterea unor astfel de fapte de înşelăciune prin metoda accidentul, conducerea Inspectoratului de Poliţie Vrancea a considerat oportun ca pe spatele cupoanelor de pensie să fie inserate mesaje cu caracter preventiv. Prin urmare, s-au început demersurile la Casa Judeţeană de Pensii  şi dacă se va considera oportun, va fi aprobat un protocol de colaborare”, a spus 
inspectorul principal  Adrian Dochioiu, de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Vrancea.

Pensionarii sunt de acord

De la începutul anului şi pană în prezent, poliţiştii din Vrancea au înregistrat 60 de sesizări cu o asemenea infracţiune. Cele mai multe victime sunt din randul pensionarilor. Prin urmare, beneficiarii acestei inţiative şi-au dat, deja, acordul pentru a se scrie pe spatele cuponului de pensie mesajele de avertizare şi de prevenire.“Sunt bătrani care nu cunosc  aceste probleme ca să se ferească de escroci. În general, bătranii sunt cei sunaţi pentru că nu îşi dau seama, pentru că cei care sună se gandesc că îi păcălesc mai repede pe bătrani”, ne-a spus un pensionar pe care l-am întalnit la Casa de Pensii. “Au fost care au sunat şi au spus despre copii că au nu ştiu ce accidente în afara ţării şi au nevoie de bani. Nu am dat însă crezare, i-am sunat pe copii şi s-a rezolvat totul. Nu a fost nimic adevărat”, a completat un alt pensionar. Până să apară mesajele pe taloanele de pensie, oamenii legii desfăşoară în această săptămână o campanie de informare şi prevenire având ca subiect escrocheriile prin metoda „accidentul”. Urmează ca reprezentanţii Ministerului de Interne şi cei ai Casei Naţionale de Pensii să găsească modalitatea legală de a pune în practică această iniţiativă. (Aurelian IVAN)

Pe platforma webtv a Ziarului de Vrancea puteţi vedea un material video despre acest subiect.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
pagubit, acum 3858 zile, 22 ore, 27 minute, 33 secunde
CAND II PRINDETI SAU NU II CAUTATI??????????????????????????????asteptam si prinderea lor
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.