Hoţ cu “specializare” - Un “boschetar” a furat 37 de biciclete în două luni
Două dosare pentru fapte de furt în care a sustras, cumulat, 37 de biciclete, i-au adus lui Petruş Marian Stoian un loc de “cazare” în arestul Poliţiei dar şi o cauză ajunsă pe rolul instanţei. Conform materialului de urmărire penală, tanărul de 21 de ani, care îşi duce zilele la Adăpostul “Sf. Nicolae” destinat oamenilor străzii din Focşani, a luat din scări de bloc, în mod special, dar şi din boxe, mai multe bunuri, “specializandu-se” însă pe biciclete, cărora le distrugea sistemul de asigurare şi apoi le vindea contra unor sume modice. În primul dosar în care este judecat pentru furt calificat în formă continuată, Stoian este acuzat că, în perioada 25 mai- 25 iunie 2013, pe timp de noapte şi de zi, a sustras din scări de bloc, boxe şi locuri publice nu mai puţin de 16 biciclete, cu un prejudiciu estimat de 7420 lei, din care s-a recuperat doar parţial, respectiv 1000 lei. Tanărul a predat ulterior unora dintre proprietari mai multe dintre biciclete, pe care le-a recuperat de la cei cărora le vanduse. Nu i-a fost însă de ajuns iar la o perioadă a început să fure din nou. În cel de-a doilea dosar, procurorii au dispus arestarea sa preventivă la finalul lunii august, pentru acelaşi gen de fapte. Conform procurorilor, tot pentru furt calificat şi în formă continuată, Stoian a fost “săltat” pentru furtul a 21 de biciclete dar şi a altor bunuri. Conform celor care s-au constituit parte civilă, valoarea totală a prejudiciului se ridică la suma de 15.000 lei, din care s-au recuperat, prin restituire, bunuri în valoare de 3.570 lei. Anchetatorii au mai stabilit că acelaşi inculpat a mai pătruns în în trei boxe de bloc de unde nu a sustras niciun bun. (G. SAVA)














