Ultima oră

Violatorul din Sud vrea un avocat care să n-o facă pe procurorul

Gabriel Sava
23 sep 2013 1117 vizualizări
Pantelimon Raj, violatorul barmaniţei din Sud, faptă comisă anul trecut în septembrie, a susţinut că actualul avocat îl acuză, în loc să îl apere şi a cerut instanţei să revină la primul apărător

„Eu vreau un avocat care nu mă acuză. Dansul nu cunoaşte dosarul şi nu sunt de acord cu avocatul pentru că m-a acuzat”, a declarat Pantelimon Raj ieri, la ultimul termen al dosarului, situaţie în care instanţa a dispus emiterea unei solicitări către Baroul de Avocaţi. De precizat că în sală a fost prezentă şi victima violatorului, alături de părinţi. Raj este judecat pentru comiterea a trei infracţiuni de maximă violenţă, respectiv pentru tentativă la omor deosebit de grav, viol şi talhărie. La înfăţişarea de ieri, instanţa a acordat un nou termen pentru ca magistraţii de la Curtea de Apel Galaţi să aibă timp să judece cererea de strămutare, care a primit termen pe 23 octombrie. Dosarul s-a întors în rejudecare la Tribunalul Vrancea după ce Curtea de Apel Galaţi a casat sentinţa prin care Raj fusese condamnat 18 ani de închisoare. (Gabriel SAVA)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
mimi, acum 4586 zile, 6 ore, 31 minute, 50 secunde
da asa e danb...da nemernicul asta trebuie inchis....... esti un om foarte destept obs ca lasi mereu scris cate ceva !te admir
danb, acum 4587 zile, 1 ora, 33 minute, 35 secunde
Desi pentru unii poate parea ciudat intr-un stat de drept orice inculpat are dreptul la aparare, si nu de aparare la misto ci de aparare pe bune, care sa se lupte de exemplu pentru o pedeapsa mai citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.