Ultima oră

Podgoriile vrancene - o bogăţie care ar merita mai multă promovare

Sorin Tudose
22 sep 2013 1358 vizualizări
Specialişti şi reprezentanţii autorităţilor au participat sambătă la un simpozion dedicat vinului şi viei în spiritualitatea vranceană

Cateva zeci de persoane au participat sambătă la un simpozion dedicat Vinului şi viei în spiritualitatea vranceană şi organizat de Direcţia pentru Cultură Vrancea. Pe langă reprezentanţii autorităţilor locale au participat şi prof. univ. dr. Gabriela Macovei, prof. dr. Valeriu Şuşnea, preotul protopop Oscar Frunză, respectiv scriitorul vrancean Gheorghe Andrei Neagu. Invitaţii au susţinut prezentări în care au vorbit despre „virtuţile terapeutice ale vinului”, despre cum este reprezentată licoarea bahică în operele de artă sau despre „Vinul în viaţa bisericii” sau în literatura vrânceană. De asemenea, trupa de teatru “Protha” din Panciu a dinamizat întalnirea atat în debutul ei cat şi la finele acesteia. “Mă distrează modul în care ne-a prezentat Traian (Negulescu, directorul de la Cultură n.r.), eu unul nu am primit niciodată calitatea asta de promotor al vinului, al acestui concept căci unii spun că vinul este aliment, alţii că e băutură, iar pentru alţii este subiect de analiza şi chiar poezie. E clar că pentru noi, pentru vranceni vinul constitue o bogăţie care din păcate încă nu este pusă în valoare deşi s-au început cateva demersuri cu acel drum al vinului care a permis, hai să spunem aşa, efectuarea de lucrări care să sprijine cetăţenii zonei. Noi de fiecare dată cand mergem la întruniri ne lăudăm şi spunem că avem în Vrancea vinuri foarte bune, că avem în jur de 30 % din suprafaţa viticolă a Romaniei, şi în momentul în care trebuie să continuăm nu mai avem ce spune pentru că, deşi sunt investiţii mari din păcate vinul nostru încă nu este pus în valoare. Sunt premii caştigate la concursurile internaţionale, am văzut şi astăzi (sambătă n.r.) în presă premiul caştigat de Crama Garboiu dar din păcate ceea ce ştiu eu este că vinurile vrancene nu-şi menţin calităţile în timp. Sunt vinuri care nu permit învechirea care să ne plaseze şi pe noi pe lista marilor producători de vin”, a spus prefectul Cătălin Kanty Popescu, unul dintre invitaţii de la eveniment.

Traian Negulescu, directorul Direcţiei pentru Cultură, a spus că a dorit ca prin acest simpozion să creeze un prilej de a (re)descoperi virtuţile artistice şi intelectuale inspirate de patrimoniul viticol de excepţie al Vrancei, aflat foarte aproape de locuitorii zonei, care face parte din viaţa lor cotidiană, dar care este încă nevalorificat pe deplin. Podgoriile  Vrancei sunt depozitarele unui patrimoniu viticol întins pe mai bine de 22.000 de hectare cultivate cu soiuri valoroase, cele mai cunoscute podgorii fiind Panciu, Odobeşti şi Coteşti. (S. TUDOSE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.