Ultima oră

Falsele inspectoare OPC s-au “vandut” pe 150 lei, două iaurturi şi trei cafele

Ziarul de Vrancea
5 sep 2013 1365 vizualizări
Femeile se recomandau a fi inspectori OPC şi luau “şpagă” de la magazinele săteşti pentru a nu da amenzi.Cele trei au fost prinse la Răstoaca pe 10 aprilie, după o sesizare către adevăraţii inspectori.Acestea vor fi judecate pentru uzurpare de calităţi oficiale şi înşelăciune

Cele trei bucureştence care au cutreierat prin Vrancea, Buzău şi Brăila sub titulatura de “inspectori” ai Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor s-au ales cu dosare penale. Parchetul de pe langă Judecătoria Focşani a finalizat materialul de urmărire penală cu privire la cele petrecute pe 10 aprilie la Răstoaca, cand Alexandra Diana Drăgoi, de 42 de ani, Florentina Drăgoi, de 45 de ani şi Claudia Felicia Sabo, de 38 de ani, au fost depistate de oamenii legii într-un presupus control economic. Bucureştencele au fost reţinute de poliţişti chiar după ce intraseră într-un magazin de la Răstoaca, moment în care s-au întalnit faţă în faţă cu adevăraţii comisari CJPC. Procurorii au stabilit că, timp de mai multe zile, cele trei, care se recomandau ca inspectori de la Protecţia Consumatorilor, intrau cu predilecţie în magazinele săteşti şi “vanau” eventuale abateri. Apoi încheiau procese verbale şi le sugerau contravenienţilor că ar putea scăpa de plata amenzilor prin “şpagă”. În acest mod s-a dovedit că la unul dintre magazinele controlate de cele trei bucureştence, femeile au încheiat un proces verbal şi, pentru a nu da amendă, au primit suma de 150 lei, trei pahare de cafea şi două iaurturi, evaluate la 7 lei. Cele două părţi vătămate din acest dosar s-au constituit şi parte civilă cu suma în cauză, respectiv 157 lei. În ziua în care au fost prinse la Răstoaca, femeile mai “controlaseră” două magazine mixte de la Năneşti şi Vulturu.

Naivitatea şi amenzile mari, “cheia” succesului

După ce au cutreierat în voie şi prin Vrancea, femeile au fost reţinute în urma vigilenţei unuia dintre patronii verificaţi. Cunoscand că a fost controlat de curand, acesta a sunat la sediul CJPC şi a aflat că în zonă nu este nicio echipă de control. Atunci, femeile au intrat în panică şi au încercat să plece, moment în care s-au întalnit nas în nas cu poliţiştii şi cu adevăraţii comisari. La verificările sumare ale maşinii nu au fost descoperite alte sume de bani. Conform martorilor, falsele inspectoare aveau asupra lor legitimaţii şi o insignă pe care o prezentau fugitiv celor verificaţi. Iniţial, femeile au susţinut că sunt reprezentante ale unui ONG cu atribuţii în privinţa protecţiei consumatorilor, lucru care nu s-a confirmat însă. Chiar şi aşa, conform şefului de la CJPC Vrancea, aceste persoane nu au drept de control şi nici nu pot aplica sancţiuni. Judeţul nostru s-a mai confruntat cu falşi inspectori şi în urmă cu mai mulţi ani, dar cei de la CJPC spun că administratorii firmelor şi angajaţii acestora nu trebuie să plătească nicio amendă pe loc şi că o astfel de cerere din partea inspectorilor trebuie să le trezească imediat suspiciuni. Prima soluţie în cazul în care un inspector al unei instituţii de stat vă calcă pragul firmei este să îi cereţi legitimaţia şi ordinul de serviciu. Pentru conformitate puteţi chiar suna la instituţie pentru a vă convinge că nu aveţi de-a face cu vreo înşelătorie. (Gabriel SAVA, Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
Catalin, acum 4608 zile, 3 ore, 9 minute, 52 secunde
Hai sa fim seriosi, la noi se anunta cu cel putin 1 zi inainte de control, din cauza asta au si fost prinse.. la noi coruptia e in floare si dna doarme!
anders, acum 4608 zile, 9 ore, 7 minute, 35 secunde
pentru ele doar o locatie:PUSCARIA!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.