Ultima oră

Arest prelungit pentru fiul dezmoştenit

Gabriel Sava
21 aug 2013 1056 vizualizări
Lăsat fără avere, acesta a decis să-şi omoare tatăl cu securea

Tribunalul Vrancea a decis să-l ţină în continuare în arest pe Mihai Alexandru Silivăstru, tanărul de 25 de ani care a încercat, la jumătatea lunii aprilie, să-şi ucidă tatăl care a decis să-l dezmoştenească. Conform anchetatorilor, Mihai Alexandru Silivăstru, fost militar, a fost reţinut pentru comiterea unei tentative la omor calificat. Procurorii spun că fapta a fost comisă cu premeditare, în condiţiile în care tanărul a cumpărat arma crimei, o secure, din Focşani, cu cateva zile înainte de a-şi pune planurile în aplicare. Procurorii spun că Silivăstru a mers pe furiş, în noaptea zilei de 18 spre 19 aprilie 2013, la locuinţa tatălui său care domicilia în Adjud şi, după ce a pătruns în locuinţa părintelui, l-a lovit pe acesta cu o secure în cap şi cu pumnii peste corp. Concubina lui Costică Silivăstru a fost cea care l-a găsit pe bărbat în agonie. Victima a fost transportată de urgenţă la Spitalul Judeţean din Focşani, iar de aici transferată la Galaţi, unde a fost salvată. După verificări, oamenii legii au reuşit să afle că între tată şi fiu exista un conflict generat de anularea unui act de vanzare a locuinţei părinteşti, încheiat cu fiul, cu clauză de întreţinere. Mihai Alexandru Silivăstru i-a reproşat părintelui anularea actului, dosar care se află pe rolul Judecătoriei Adjud, după care a decis să se răzbune. Iniţial, Tribunalul a respins propunerea procurorilor de a-l aresta preventiv pe Silivăstru, după care, pe 6 iunie, în recurs, aceasta a fost admisă la Curtea de Apel Galaţi. (Gabriel SAVA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.