Ultima oră

Permis de conducere şi prin e-mail!

Raluca Manolache
8 aug 2013 4264 vizualizări
Situaţia se aplică însă doar în cazul permiselor emise după data de 1 ianuarie 2009.Totuşi, titularul trebuie să depună la serviciul public comunitar şi actele în original la ridicarea permisului

Vrancenii care şi-au pierdut permisul de conducere, le-a fost furat sau nu îl mai pot folosi pentru că este deteriorat, nu trebuie să mai stea la coadă la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor pentru a obţine un duplicat al documentului. Aceasta pentru că Ministerul Afacerilor Interne a decis să modifice condiţiile de eliberare a permisului cu o nouă valabilitate administrativă sau a duplicatului acestuia în cazul pierderii, furtului sau al deteriorării ori în cazul schimbării numelui titularului. Duplicatul permisului poate fi solicitat şi prin poştă sau e-mail. Situaţia se aplică însă doar în cazul permiselor emise după data de 1 ianuarie 2009. În cazul în care se foloseşte poşta electronică, documentele solicitate trebuie scanate şi trimise odată cu cererea. “În cazul în care cererea a fost transmisă prin corespondenţă, permisul de conducere se ridică de la serviciul public comunitar menţionat de solicitant în cerere. În cazul în care cererea a fost transmisă prin poşta electronică, pentru ridicarea permisului titularul depune la serviciul public comunitar, în original, documentele ale căror copii au fost transmise”, se arată în noile prevederi.

Actele necesare pentru schimbarea permisului

S-a aprobat şi modelul de cerere ce trebuie depusă pentru eliberarea permisului de conducere cu o nouă valabilitate sau a duplicatului.  Cererea pentru eliberarea permisului se depune împreună cu următoarele documente:
a) actul de identitate al titularului din care rezultă că acesta are domiciliul sau reşedinta în Romania, în original şi copie, sau  numai în copie pentru cetăţenii români din străinătate şi cei care trimit cererea prin poştă;
b) procură specială şi actul de identitate al mandatarului, în original şi copie;
c) dovada plăţii taxelor şi tarifelor aferente eliberării permisului de conducere;
d) documentul emis de o unitate medicală autorizată, din care rezultă că titularul este apt din punct de vedere medical să conducă autovehicule din categoria pentru care solicită eliberarea permisului de conducere, numai în cazul în care se solicită permisul de conducere cu o nouă valabilitate administrativă, înainte sau după data expirării acestuia;
e) permisul de conducere, atunci cand acesta se află în posesia titularului;
f) două fotografii ale titularului, color, în format 35 x 38,5 mm, de dată recentă, în cazul cetăţenilor români care se află temporar în străinătate şi în cazul cererilor depuse la alt serviciu public comunitar decât cel de la domiciliul solicitantului.

Permisul, înlocuit de un alt document valabil 15 zile

După implementarea cererii în Sistemul informatic naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi vehiculelor înmatriculate, permisului anterior îi încetează valabilitatea. Pană la eliberarea noului permis, titularului i se eliberează un document cu valabilitatea de 15 zile, care atestă depunerea actelor, cu excepţia situaţiei în care documentele au fost transmise prin poştă electronică. Permisul va fi primit acasă şi în cazul în care titularul nu poate fi identificat la adresa indicată în cerere, permisul se va ridica de la serviciul public comunitar în a cărui competenţă teritorială se află această adresă. În cazul în care cererea a fost transmisă prin poştă, permisul se ridică de la serviciul menţionat de solicitant în cerere. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.