Ultima oră

Un omor vechi de trei ani se află încă în fază de apel

Gabriel Sava
2 aug 2013 1711 vizualizări
Dosarul a trecut pe la toate instanţele, de la Tribunal la Înalta Curte

Judecătorii de la Curtea de Apel Galaţi au dat termen în septembrie în cazul omorului comis la începutul anului 2010 la Garoafa. La ultimul termen, judecătorii gălăţeni au constatat lipsa de apărare a inculpatului şi au amanat cauza pentru 18 septembrie. Dosarul a fost înregistrat în 2010 la Tribunalul Vrancea cand Marin Pfaal, de loc din Mărăşeşti, a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de omor deosebit de grav. Pfaal a fost arestat pe 7 ianuarie 2010 însă a fost eliberat din arest patru luni mai tarziu, respectiv pe 28 mai. Crima a avut loc pe 6 ianuarie 2010, cand Catinca Dan, de 72 de ani, din Garoafa, a fost descoperită de fiul concubinului femeii, cu capul zdrobit, în propria locuinţă. Anchetatorii au reuşit să preleveze mai multe probe, printre care o amprentă digitală aflată pe un geam. Ochiul de geam a fost de altfel locul prin care procurorii au stabilit ulterior că intrase criminalul. Acesta a pătruns în locuinţa femeii, cel mai probabil, cu scopul de a fura. Anchetatatorii cred că Phaal ar fi fost surprins de bătrană în interior, moment în care a lovit-o pe aceasta cu muchia unei toporişti. De altfel, securea cu pricina este cea de pe manerul căreia, criminaliştii au reuşit să recolteze celule epiteliale care, în urma analizelor, au creionat profilul de AND al lui Phaal. Şi amprenta s-a dovedit deosebit de utilă pentru anchetatori, aceasta legandu-l de prima dată de locul crimei. Bărbatul a introdus mana prin ochiul de geam pentru a deschide apoi una dintre cele două ferestre, aşa cum se arată în rechizitoriu. Bărbatul lucrase anterior în gospodăria femeii şi s-a apărat în instanţă că atat amprenta cat şi urmele de ADN ar fi provenit din acea perioadă. În septembrie 2011, Tribunalul Vrancea l-a achitat pe Pfaal, considerand că existe dubii în privinţa comiterii faptei de cel trimis în judecată. La jumătatea anului trecut, judecătorii de la Curtea de Apel Galaţi au ajuns la aceeaşi concluzie, în fază de apel iar de acolo dosarul a plecat în recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a dispus rejudecarea în luna martie a acestui an. Dosarul s-a întors astfel la Galaţi, unde a avut deja trei termene, al patrulea fiind cel din septembrie. Anchetatorii care au finalizat materialul de urmărire penală speră ca cel trimis în judecată să fie condamnat, avand în vedere că motivele care au stat la baza achitării sunt legate de îndoiala neîntemeiată a judecătorilor privind modalitatea în care ar fi putut fi “amprentat” de inculpat ochiul de geam de la uşa prin care s-a intrat în locuinţa victimei. (Gabriel SAVA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
Oana, acum 4638 zile, 28 minute, 4 secunde
In cazul de fata se vede clar,proba ADN este contaminata, offf si citi oameni sunt condamnati pe nedrept, nu mai ai baza in nimeni, fiecare face cum il taie capul.
cosmy de la Paunesti vector de opinii, acum 4638 zile, 6 ore, 46 minute, 28 secunde
Da este clar inca un caz din justitia vranceana extrem de agera care ne arata cum lucreaza de al anchetatori la procurori,se vede cum unii procurori lucreaza pe subpozitii in multe dosare din astea citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.