Ultima oră
www.ziuanews.ro:Exclusiv: Gruia Stoica, de la GFR, cercetat de DIICOT pentru activități de crimă organizată
22 iul 2013
1067 vizualizări
Boss-ul de la Grup Feroviar Român, Gruia Stoica, cel care încearcă să achiziționeze CFR Marfă, este cercetat de DIICOT Iași pentru evaziune fiscală și privatizarea frauduloasă a companiei TVM (Transbordare Vagoane Marfă) și implicare în activități de crimă organizată. Considerat investitor strategic, Gruia Stoica urmează să fie chemat la DIICOT pentru a le da explicații procurorilor în legătură cu modul în care a privatizat compania TVM.
DIICOT a confirmat, pentru ZIUAnews, că omul de afaceri este în atenția procurorilor care luptă împotriva crimei organizate, refuzând însă să spună dacă acesta este sau nu urmărit penal. ZIUAnews a întrebat DIICOT care este stadiul anchetei în care este cercetat omul de afcaeri Gruia Stoica cu privire la privatizarea TVM și dacă împotriva acestuia a fost începută urmărirea penală. Răspunsul DIICOT a fost unul mai mult decât evaziv și pe lângă lege. "(...) vă facem cunoscut că cererea de comunicare a unor date din dosarul instrumentat de către procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Iași excede prevederilor Legii 544/2001 (...)".
Cu toate acestea, conform informațiilor deținute de ZIUAnews, omul de afaceri Gruia Stoica este la un pas de a fi urmărit penal în acest dosar, procurorii descoperind indicii că a participat și a reușit privatizarea TVM cu banii proprii ai companiei. Inițial, un procuror DIICOT Iași a emis în cauză o soluție de neîncepere a urmăririi penale, care însă a fost infirmată de procurorul șef al DIICOT, astfel că dosarul a rămas în lucru la procurorii DIICOT Iași.
Omul de afaceri Gruia Stoica, deținătorul Grampet Group SA, deține și GFR, dar și fabrica de reparații vagoane Remar Pașcani, companiile Reva Simeria și societatea Transbordare Vagoane Marfă (TVM).
www.ziuanews.ro
Ziarul de Vrancea nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.