Ultima oră

„Rechinul”, pădurar la Ocolul Silvic Dumitreşti, s-a înecat la Vintileasca

Dan Chiriac
21 iul 2013 6110 vizualizări
Bărbatul a mers la pescuit împreună cu un alt prieten şi s-a înecat în momentul în care a intrat în apă să se răcorească.Pompierii din Focşani s-au chinuit aproape două ore pentru a găsi trupul neînsufleţit al acestuia.Nimeni nu poate explica cum s-a întamplat incidentul pentru că bărbatul era un foarte bun înotător, porecla acestuia fiind „Rechinul”

Tragedie în sanul unei familii din localitatea Vintileasca. Un bărbat de 43 ani, pădurar de profesie, încadrat la Ocolul Silvic Dumitreşti, şi-a pierdut viaţa sambătă seara după ce a încercat să scape de căldura de afară înotand într-o baltă din localitate. Romulus Noapteş a mers împreună cu un prieten la balta din comună, Lacul Mare, pentru a pescui şi pentru a se răcori. În momentul în care cei care se aflau pe baltă şi-au dat seama că bărbatul a dispărut, au pus mana pe telefon şi au apelat numărul unic de urgenţă 112. Apelul a fost făcut la dispeceratul unic integrat ISU-SMURD- Ambulanţă în jurul orei 19.10. La faţa locului s-a deplasat imediat un echipaj de căutare salvare cu o barcă pneumatică de la Focşani. Lt. Cristina Duţă, purtătorul de cuvant al ISU Vrancea, spune că trupul bărbatului a fost găsit în jurul orei 21.15. La faţa locului s-au deplasat şi poliţiştii care urmează să stabilească care a fost cauza decesului. De asemenea, primarul comunei Vintileasca, Viorel Spătaru, naşul bărbatului de cununie, însoţit de familia acesta, a mers ieri la Serviciul de Medicină Legală pentru a afla cauza decesului. „Ştia să înoate foarte bine. Era poreclit «Rechinul» pentru că trecea foarte repede lacul înot. Este un moment foarte greu. A fost subalternul meu 22 de ani, pădurar, l-am cununat. Condoleanţe familiei”, spune edilul Viorel Spătaru. Medicii legişti au confirmat faptul că bărbatul a murit înecat. Despre acest eveniment trist au fost informaţi şi colegii de muncă ai bărbatului, deşi acesta se afla în timpul liber. Colegii lui Romulus Noapteş au numai cuvinte de laudă la adresa acestuia. „Era încadrat la Ocolul Silvic Dumitreşti. Este un eveniment nefericit. Era un om deosebit, care îşi făcea mereu treaba”, a spus Lucian Zamfir, directorul Direcţiei Silvice Vrancea. Bărbatul va fi condus pe ultimul drum de familie, prieteni şi toţi cei ce l-au cunoscut, cel mai probabil, marţi. Durerea este şi mai mare în comună pentru că Romulus Noapteş se trage dintr-o familie respectată, mama sa fiind învăţătoare în localitate. (Raluca MANOLACHE)

 

20.07.2013-ora 18,30: Bărbat de 45 de ani,posibil pădurar  la Ocolul Silvic Dumitreşti, dispărut în lacul de la Vintileasca

 

Un bărbat de 45 de ani, venit se pare la pescuit, în această după-amiază la Vintileasca, a dispărut în apele lacului din comună

La ora transmiterii ştirii , pompierii de la ISU Vrancea caută trupul bărbatului, înghiţit de ape. Acesta venise să se răcorească, dar la un moment dat a înaintat  în apele lacului, în condiţii încă neelucidate şi a dispărut fără urmă. Mai mulţi localnici aflaţi în zonă au sesizat la 112 dispariţia bărbatului, spunand totodată că el este un pădurar de la Ocolul Silvic Dumitreşti. Urmează ca anchetatorii să confirme dacă aceasta este adevărata identitate a celui înecat. (D. CHIRIAC)

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 7

Adaugă comentariu
ninel, acum 4653 zile, 23 ore, 3 minute, 13 secunde
Eu nu cred ca aia din juru blocului stiau ca lui romica i se spune rechinul. Cautati printre prietenii lui care il insoteau la inot sau pe unde mai mergea si facea, ca stiti voi bine. Cam iute sariti citeste integral
gicu, acum 4653 zile, 23 ore, 10 minute, 4 secunde
Da ce ma ori nu avem voie sa ne punem intrebari?
ahile, acum 4654 zile, 22 ore, 36 minute, 24 secunde
Din zona blocului cred ca este marioara lu dobre din muche.
maya, acum 4655 zile, 22 ore, 59 minute
Acum, D-zeu sa-l ierte, dar daca nu era dintr-o familie respectabila, durerea era mai mica sau cum vine asta?! Ce comentarii aiurea,doar sa umplem articolui. Si durerea e proportionala cu banii ,asa citeste integral
, acum 4656 zile, 15 ore, 31 minute, 55 secunde
Un om care a făcut bine la mulţi oameni din comună. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
nelu, acum 4657 zile, 2 ore, 35 minute, 20 secunde
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace,si tot Dumnezeu sa dea putere la parinti si apropiati sa treaca peste acest necaz.
dan, acum 4657 zile, 11 ore, 30 minute, 22 secunde
Este din Vintileasca, fiul d-ne invatatoare -la pensie acum-Noaptes Joseta. Familia este distrusa. dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
Ahile, acum 4656 zile, 23 ore, 38 minute, 35 secunde
Si totusi ceva nu se leaga. Sper ca cei in masura sa faca investigatiile necesare pentru a se afla, mai ales de la cei care il insoteau, cum se poate ca un inotator foarte bun sa dispara in ape in citeste integral
cineva, acum 4655 zile, 21 ore, 37 minute, 1 secunda
ahile asta cam stim cu totii cine ar fi...un mancator de ***** de prin zona blocului...asta ar fi profesia de baza acolo...dupa ce ca moare un om deosebit din comuna aceea, mai gasesc ei cate ceva sa citeste integral
Fara nume, acum 4656 zile, 18 ore, 57 minute, 17 secunde
Mai, Ahile, cred ca tu ti-ai gresit cariera.... Sigur aifi fost un foartebun detectiv!
doar eu, acum 4655 zile, 16 ore, 25 minute, 23 secunde
Domnilor "cineva" si "fara nume" de ce va simtiti asa de tare? Sa nu-mi spuneti ca printre voi se afla si unul dintre martori? poate ne elucidati si pe noi, nestiutorii, ce s-a citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.