Ultima oră

Vezi cat au crescut! “Coplată” la judecător! Noile taxe de timbru te alungă din Tribunal

Gabriel Sava
18 iul 2013 4204 vizualizări
De la finalul lunii trecute, justiţiabilii au de plătit taxe de timbru noi, care au fost majorate chiar şi de zece ori u Guvernul a introdus plata unor taxe noi, pentru acţiuni care, în trecut, beneficiau de gratuitate u ca să recuzi un judecător trebuie să plăteşti 100 de lei, sumă considerată prea mare de justiţiabili u valorile fixe, în majoritate, au crescut, în timp ce altele, procentuale, sunt mai scăzute u persoanele care-şi pot dovedi sărăcia cu acte pot beneficia de scutiri, reduceri sau eşalonări u ziarul nostru vă prezintă în numărul de azi noile taxe judiciare de timbru

De la finalul lunii iunie, taxele de timbru pentru sistemul judiciar au fost substanţial modificate de Guvern. Măsurile sunt cuprinse în OUG nr 80/2013 privind taxele judiciare şi de timbru, publicată în Monitorul Oficial nr. 392 din 29 iunie 2013. Conform iniţiatorilor, noile reguli în materia taxelor judiciare de timbru erau necesare după intrarea în vigoare a Noului Cod de Procedură Civilă, la 15 februarie, ceea ce a schimbat cadrul legal de desfăşurare a procesului civil. Vechiul act normativ era în vigoare din 1997. Dacă avocaţii consideră că era nevoie de o modificare a acestor taxe, nu aceeaşi opinie favorabilă o împărtăşesc şi despre valoarea acestora. Avocatul Ioan Ioanovici, decanul Baroului de Avocaţi Vrancea, consideră că noile taxe de timbru ar putea limita accesul la justiţie. Pe partea cealaltă, reprezentanţi din randul corpului judecătoresc consideră că legiuitorul a apreciat că este nevoie de o finanţare sub forma unei “coplăţi” avand în vedere volumul din ce în ce mai mare al dosarelor aflate pe rolul instanţelor de judecată dar şi costul real al acestor procese. Introducerea noilor taxe este justificată şi de modificările aduse de noul Cod de Procedură Civilă, respectiv de noul Cod Civil.

Care sunt noutăţile aduse de OUG 80/2013?

Principalele modificări aduse se referă la introducerea taxei judiciare de timbru pentru cereri pentru care, prin legea veche, nu se plătea nimic. O a doua modificare se referă la creşterea unora dintre taxe, în cazul unora dintre ele şi cu pană la de zece ori vechea valoare. Guvernanţii spun că modificarea valorică a fost necesară pentru actualizarea cu inflaţia.

Taxe noi

Potrivit noilor reglementări, acţiunile privind stabilirea şi acordarea de despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnităţii sau reputaţiei unei persoane fizice se vor taxa cu 100 lei. Plangerea împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contraventiei, precum şi calea de atac împotriva hotărarii pronunţate va fi taxată cu 20 lei, deşi pană acum acestea au fost scutite de la plată. Conform actului normativ, acţiunile şi cererile evaluabile în bani, introduse la instanţele judecătoresti, se vor taxa astfel:
•    pană la valoarea de 500 lei – 8%, dar nu mai puţin de 20 lei;
•    între 501 lei şi 5.000 lei - 40 lei - 7 % pentru ce depăşeşte 500 lei;
•    între 5.001 lei şi 25.000 lei – 355 A 5% pentru ce depăşeşte 5.000 lei
•    intre 25.001 lei şi 50.000 lei -1.355 lei A 3% pentru ce depăşeşte 25.000 lei;
•    între 50.001 lei şi 250.000 lei -2105 lei A 2% pentru ce depăşeşte 50.000 lei;
•    peste 250.000 lei - 6105 lei A 1% pentru ce depăşeşte 200.000 lei.
Conform noilor reglementări, la valorile procentuale, taxele de timbru au fost diminuate cu un procent la acţiunile şi cererile evaluabile în bani, pentru cele cuprinse între 501 şi 50.000 lei. Tot o diminuare s-a făcut prin noua lege şi la valorile fixe cuprinse în pragurile de mai sus.

Ce taxe cresc?

Cererile pentru dobandirea personalităţii juridice de către asociaţiile fără scop lucrativ, fundaţii, uniuni şi federaţii de persoane juridice fără scop lucrativ, precum şi pentru modificarea actelor constitutive va fi de 100 lei. Valoarea a crescut de peste cinci ori, costul unei astfel de cereri în trecut fiind de 19 lei. În acelaşi timp, cereri privind înregistrarea partidelor politice sau pentru modificarea statutului acestora vor fi taxate cu 300 lei, de la vechea valoare de 39 lei. Şi în cazul acţiunilor şi cererilor referitoare la raporturile de familie taxele au crescut. Mai exact, o cerere de divorţ va costa între 50 şi 200 lei, în condiţiile în care, pană acum, tariful maximal a fost de 39 lei. 
De asemenea, cererile pentru recunoaşterea dreptului de autor şi a celor conexe, pentru constatarea încălcării acestora şi repararea prejudiciilor, inclusiv plata drepturilor de autor şi a sumelor cuvenite pentru opere de artă, se vor taxa cu 100 lei, faţă de 39 lei, cat a fost tariful pană acum.
Tot 100 lei vor costa cererile pentru recunoaşterea calităţii de inventator, de titular de brevet, a drepturilor născute din brevetul de invenţie, din contractele de cesiune şi licenţă, inclusiv drepturile patrimoniale ale inventatorului , deşi preţul vechi era de 39 lei.

Taxe mai mari şi în comercial

În domeniul comercial, noile reglementări stabilesc ca acţiunile, cererile, obiecţiunile, contestaţiile introduse la instanţele judecătoreşti în temeiul Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, al OG nr. 10/2004 privind falimentul instituţiilor de credit şi al Legii nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea şi lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, cu modificările şi completările ulterioare se taxează cu 200 lei. Aceasta în condiţiile în care preţul vechi era de 120 lei. OUG nr. 80/2013 stabileste, în plus, o taxă de 100 lei pentru cererile de competenţa instanţelor judecătoresti avand ca obiect înregistrări în registrul comerţului.

Taxă de 25 de ori mai mult pentru recuzare şi strămutare

Una dintre principalele modificări ale taxelor de timbru este cea cu privire la suma pe care justiţiabilii o vor achita în cazul în care solicită recuzarea unui magistrat. Astfel, în ceea ce priveşte cererile formulate în cursul procesului sau în legătură cu un proces, acestea se vor taxa după cum urmează:
•    cereri de recuzare în materie civilă - pentru fiecare participant la proces pentru care se solicita recuzarea - 100 lei (n.r.- preţul vechi era de 4 lei)
•    cereri de strămutare în materie civilă - 100 lei (n.r.- preţul vechi era de 4 lei)
•    cereri de repunere în termen - 20 lei (n.r.- preţul vechi era de 4 lei)
•    cereri de perimare - 20 lei;
•    cereri de reexaminare împotriva încheierii prin care au fost stabilite amenzile judiciare şi despăgubirile potrivit art. 190 din Codul de procedură civilă - 20 lei;
•    cereri de reexaminare împotriva încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată, formulate potrivit art. 200 alin. (4) din Codul de procedură civilă - 20 lei;
•    cereri pentru repunerea pe rol, cand suspendarea judecării se datorează părţilor - 50% din taxa judiciară de timbru pentru cererea sau acţiunea a cărei judecare a fost suspendată (n.r.-prevederea a rămas neschimbată)
•    cereri pentru refacerea înscrisurilor şi a hotărarilor dispărute - 50 lei (preţul vechi era de 4 lei)
•    cereri pentru eliberarea de copii simple de pe înscrisurile aflate la dosar, atunci cand sunt efectuate de către instanţă -0,20 lei/pagină;
•    cereri pentru legalizarea de copii de pe înscrisurile aflate la dosar, pentru fiecare exemplar de copie -1 leu/pagină (n.r.- valoarea veche a fost păstrată)
•    cereri pentru eliberarea oricăror alte certificate prin care se atestă fapte sau situaţii rezultate din evidenţele instanţelor de judecată ori cu privire la dosarele aflate în arhiva acestora -1 leu/pagină (prevederea a ramas neschimbată)
•    cereri pentru eliberarea de către instanţele judecătoreşti de copii de pe hotărarile judecătoresti, cu menţiunea că sunt definitive, se taxează cu 5 lei pentru fiecare exemplar de copie (preţul vechi era de 2 lei)
Ce fel de acţiuni vor fi scutite de la plata taxei judiciare de timbru?
Actul normativ publicat recent stabileşte că va fi scutită de la plata taxei judiciare de timbru orice cerere pentru exercitarea unei căi de atac, ordinare şi extraordinare, împotriva hotărarii judecătoreşti prin care a fost soluţionată o acţiune sau cerere scutită, potrivit legii, de taxa judiciară de timbru. De asemenea, actul normativ prevede că vor fi scutite de la plată toate acţiunile şi cererile referitoare la:
•    stabilirea şi plata pensiilor, precum şi alte drepturi prevăzute prin sistemele de asigurări sociale;
•    stabilirea şi plata ajutorului de somaj, a ajutorului de integrare profesională şi a alocaţiei de sprijin, a ajutorului social, a alocaţiei de stat pentru copii, a drepturilor persoanelor cu dizabilităţi şi a altor forme de protecţie socială prevăzute de lege;
•    obligaţiile legale şi contractuale de întreţinere, inclusiv acţiunile în constatarea nulităţii, în anularea, rezoluţiunea sau rezilierea contractului de întreţinere;
•    stabilirea şi acordarea despăgubirilor decurgand din condamnarea sau luarea unei măsuri preventive pe nedrept;
•    adopţie, ocrotirea minorilor, tutela, curatela, interdicţie judecătorească, asistenţa persoanelor cu tulburări psihice, precum şi la exercitarea de către autoritatea tutelară a atribuţiilor ce îi revin;
•    protecţia drepturilor consumatorilor, atunci cand persoanele fizice şi asociaţiile pentru protecţia consumatorilor au calitatea de reclamant împotriva agenţilor economici care au prejudiciat drepturile şi interesele legitime ale consumatorilor;
•    valorificarea drepturilor Societăţii Naţionale de Cruce Roşie;
•    exercitarea drepturilor electorale;
•    cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile pentru prejudiciile materiale şi morale decurgand din acestea;
•    stabilirea şi acordarea despăgubirilor civile pentru pretinse încălcări ale drepturilor prevăzute la art. 2 si 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificată prin Legea nr. 30/1994, publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 135 din 31 mai 1994, cu modificările ulterioare;
•    orice alte acţiuni, cereri sau acte de procedură pentru care se prevăd, prin legi speciale, scutiri de taxa judiciară de timbre.

Înregistrarea asociaţiilor de proprietari devin taxabile

Vor fi scutite în continuare de la plata cererile pentru dizolvarea societăţilor comerciale şi a grupurilor de interes economic, formulate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, precum şi cererile, acţiunile şi căile de atac formulate de către prefect sau primar pentru anularea actelor juridice emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991.Totodată, s-a păstrat prevederea potrivit căreia sunt scutite de taxa judiciară de timbru cererile şi acţiunile, inclusiv căile de atac formulate de Senat, Camera Deputaţilor, Preşedinţie, Guvern, Curtea Constituţională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, de Ministerul Public şi de Ministerul Finanţelor, indiferent de obiectul acestora, precum şi cele formulate de alte instituţii publice, cand au ca obiect venituri publice. În schimb, nu vor mai fi scutite de taxa judiciară de timbru cererile pentru înregistrarea asociaţiilor de proprietari, de locatari sau mixte. Mai precis, acest tip de cerere va fi taxat cu 20 de lei. (Gabriel SAVA)
CASETĂ

Anumiţi justiţiabili pot beneficia de scutiri, reduceri sau eşalonări

Prevederea legală conform căreia persoanele fizice pot beneficia de scutiri, reduceri, eşalonări sau amanări pentru plata taxelor judiciare de timbru, în cazul în care acestea îndeplinesc anumite condiţii, s-a păstrat, fiind prevăzută de o altă Ordonanţă de Guvern. Astfel, ca şi pană acum, facilităţile la plată se vor acorda în condiţiile OUG nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă. Actul normativ stabileşte că toate persoanele fizice care nu pot face faţă cheltuielilor unui proces sau celor pe care le implică obţinerea unor consultaţii juridice în vederea apărării unui drept sau interes legitim în justiţie pot beneficia de scutiri, reduceri, eşalonări sau amanări de la plata taxelor judiciare de timbru prevăzute de lege. Mai precis, potrivit prevederilor legale, vor beneficia de ajutor de la stat persoanele al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii de acordare, se situează sub nivelul de 300 lei. "În acest caz, sumele care constituie ajutor public judiciar se avansează în întregime de către stat", se precizează în OUG nr. 51/2008. Acelaşi document stabileşte că, dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 600 lei, sumele de bani care constituie ajutor public judiciar se avansează de către stat în proporţie de 50%. (G. SAVA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
danb, acum 4651 zile, 9 ore, 35 minute, 40 secunde
Justitia este un serviciu public, deci un serviciu finantat de la bugetul public si oferit gratuit contribuabililor. Daca se transforma intr-un serviciu privat in care fiecare isi plateste serviciile citeste integral
, acum 4651 zile, 10 ore, 30 minute, 41 secunde
Si cum sistemul este deja prea incarcat se pare ca se doreste o relaxare a anumitor activitati care sunt deja prea uzate uneori fara rost ....
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.