Ultima oră

PRIMELE REZULTATE ALE ANCHETEI privind accidentul din Muntenegru

Ziarul de Vrancea
26 iun 2013 1314 vizualizări
Şoferul autocarului probabil a fost orbit de lumina soarelui

 

Carosabilul era umed în momentul în care autocarul românesc din Muntenegru a ieşit din tunelul rutier şi este posibil ca şoferul să fi fost incomodat scurt timp de lumina foarte puternică a soarelui, pierzând controlul asupra vehiculului, în curbă, relevă primele elemente ale anchetei.

(Imagine: Mediafax FotoAFP)

Potrivit concluziilor preliminare ale anchetei, accidentul s-a produs la ieşirea autocarului dintr-un tunel rutier.

În momentul ieşirii din tunel, asfaltul era umed pentru că plouase, dar lumina soarelui era foarte puternică, existând probabilitatea ca şoferul să fi fost orbit câteva secunde.

În aceste condiţii, la care se adaugă viteza care nu era adaptată la acel segment de drum, şoferul probabil a pierdut controlul asupra vehiculului, a pătruns pe contrasens, pentru că exista o curbă uşoară, a rupt balustrada de securitate a podului şi a căzut în prăpastie.

Potrivit site-ului cotidianului Dan, anchetatorii analizează această ipoteză pe baza declaraţiilor supravieţuitorilor şi altor martori.

Autorităţile din Muntenegru au găsit tahograful autocarului românesc căzut în prăpastie, iar datele dispozitivului vor fi decodificate pentru a se stabili parametrii de circulaţie în momentul accidentului şi cine se afla la volan. "Am găsit tahograful. Dispozitivul va fi util în demersul de stabilire a cauzei accidentului", a declarat procurorul Vojislav Grujici, citat de site-ul ziarului Vijestima.

Autorităţile muntenegrene încearcă să stabilească circumstanţele în care autocarul românesc a căzut în prăpastie. Numeroşi supravieţuitori susţin că şoferul circula cu viteză destul de mare. Limita de viteză pe acel segment de drum este de 40 de km/h.

Un autocar cu turişti români a căzut într-o prăpastie, în Muntenegru, duminică seara, în urma accidentului pierzându-şi viaţa 18 persoane, iar alte 29 fiind rănite.

www.mediafax.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.