Ultima oră

Nici trei luni n-a ţinut - Plăcuţa QR de pe Bornă a fost ruptă

Sorin Tudose
26 iun 2013 1345 vizualizări
Faimoasa plăcuţă cu cod QR de pe Borna de Hotar a fost ruptă de mai bine de o săptamănă, cel mai probabil de nişte tineri certaţi cu bunul simţ.

Cum plăcuţa nu mai este întreagă persoanele interesate de istoria Bornei de Hotar inaugurată în 1931 chiar de Nicolae Iorga nu mai pot scana codul care genera toate informaţiile importante cu privire la monument. Inaugurată în aprilie de Asociaţia Potpourri, în parteneriat cu Direcţia pentru Cultură şi cu sprijinul bloggerilor vranceni placa ce venea în sprijinul informării turiştilor, dar nu numai a fost vandalizată în mai puţin de trei luni. “Nu am ştiut că plăcuţa de pe Bornă a fost ruptă, dar acum că am aflat o vom înlocui în cel mai scurt timp. Poate vom reuşi să o schimbăm chiar în cursul zilei de maine (azi n.r.). Oamenii trebuie să înţeleagă că acea plăcuţă reprezintă un mijloc de informare”, ne-a spus Traian Negulescu, directorul Direcţiei pentru Cultură. De asemenea, acesta spune că vrea să implementeze acest proiect la nivelul întregului judeţ şi că va demara o serie de parteneriate cu mai mai multe instituţii pentru ca astfel de plăcuţe să devină un lucru obişnuit pe monumentele istorice şi nu numai. Vă reamintim că prin scanarea unui cod QR (răspuns rapid n.r.) cu telefonul mobil ori tableta utilizatorul de astfel echipamente primeşte informaţii despre o clădire, un monument etc. În ceea ce priveşte distrugerea plăcuţei oamenii de ordine care patrulează prin Piaţa Unirii ar trebui să fie ceva mai vigilenţi. De asemenea, poate şi părinţii ar trebui să îşi mai tragă de urechi odraslele cand acestea escaladează borna, nu să le încurajeze să ajungă în varf! (S. TUDOSE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
danb, acum 3950 zile, 3 ore, 49 minute, 46 secunde
Codul ala QR nu are ce cauta acolo. E o dovada de badaranie si meltenism. Care s-au mai plimbat prin lume, a vazut cineva coduri QR pe fundul statuilor ??? Eu sunt pentru s-o rupa de tot si sa refaca citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.