Ultima oră

MĂRTURII din autocarul groazei

Ziarul de Vrancea
24 iun 2013 1226 vizualizări
"I-am spus să încetinească şi ne-a luat în râs" .Unul dintre pasagerii aflaţi în autocarul românesc căzut în prăpastie în Muntenegru a declarat la urcarea în avionul care îl va transporta în Bucureşti, că şoferul mergea cu viteză mare şi nu i-a luat în seamă pe turişti când i-au spus să încetinească. Supravieţuitorii accidentului, cât şi corpurile neînsufleţite ale victimelor ar urma ajungă marţi în România.

  

Supravieţuitorii tragediei din Muntenegru au povestit, marţi, înainte de a fi transportaţi înapoi în România cu avioane MApN, ultimele lucruri pe care şi le mai amintesc dinainte de producerea accidentului. Ei au afirmat că şoferul care era în acel moment la volan conducea haotic şi cu viteză foarte mare.

"Da, avea viteză mare. I-am spus să încetinească şi ne-a luat în râs", a declarat unul dintre pasagerii care au scăpat cu viaţă.

Un alt bărbat care a scăpat cu viaţă din Defileul Morţii a povestit că a zburat prin geam în momentul în care autocarul s-a prăbuşit în prăpastie. "Eu mă simt foarte bine. Avea în jur de 90 km/h. L-am rugat să meargă mai încet şi să nu depăşească, dar n-a ascultat. Drumul era uscat, plouase puţin, dar se uscase... a încercat să depăşească o maşină, am văzut trecând în viteză un copilaş... când s-a rostogolit a intrat în balans întâi, după aceea s-a lovit de parapet, s-a dat peste cap. Eu am căzut prin fereastră. A încercat să depăşească într-un loc în care nu avea voie", a concluzionat bărbatul.

Românii răniţi în Muntenegru sunt aduşi marţi acasă. Două aeronave au plecat dimineaţă de la Bucureşti către Podgoriţa. Vor mai rămâne în spitalele din Muntenegru doar cei aflaţi în stare foarte gravă.

CITEŞTE ŞI Tragedia din Muntenegru, povestită chiar de victime. Declaraţia femeii care a asigurat TRADUCEREA

18 români au murit şi alţi 29 au fost răniţi, după ce un autocar a căzut într-o râpă, la 30 de kilometri de capitala Muntenegrului, Podgoriţa. Zeci de salvatori, localnici şi turişti au sărit în ajutorul victimelor, iar zeci de muntenegreni au stat la coadă la spitalul din Podgoriţa, ca să doneze sânge pentru victime.

Guvernul României a instituit o celulă de criză, iar ministrul de externe, Titus Corlăţean, şi secretarul de stat Raed Arafat s-au deplasat de urgenţă la faţa locului.


www.rtv.net


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.