Ultima oră

La şase minute de fericire!

Condurache Rodica
23 iun 2013 1605 vizualizări
Voinţa Deep Serv a ratat dramatic calificarea la turneul final, după ce a primit două goluri în partida cu Oţelul Galaţi.In primul joc, echipa focşăneană a trecut cu 4-1 de Sport Klub Otopeni

Voinţa Deep Serv Focşani, echipa manageriată de Marian Spînu, a ratat dramatic calificarea la turneul final al ligii de minifotbal. Focşănenii au condus cu 1-0 în meciul decisiv, cu Oţelul Galaţi, pană cu şase minute înainte de final. Cateva nesincronizări în defensivă au fost suficiente pentru ca jucătorii gălăţeni să întoarcă soarta meciului. Voinţa Deep Serv a avut o prestaţie bună la turneul de la Buzău. Primul meci le-a adus în faţă un adversar puternic, echipa Sport Klub Otopeni. După două ocazii ale ilfovenilor în prima repriză, focşănenii s-au văzut conduşi în startul reprizei secunde. Răzvan Crăciun a egalat imediat la unu. Adrian Toma a fost omul decisiv marcand de două ori în poarta ilfovenilor. Fostul jucător de la Oţelul Galaţi, Politehnica Iaşi şi CSM Focşani a fost de departe cel mai în formă jucător de la Voinţa în turneul de la Buzău. De altfel, Toma a marcat şi golul din partida cu Oţelul, reuşită ce ar fi putut califica formaţia vranceană la turneul final de la Hunedoara. Ultimul gol al partidei cu Sport Klub a fost marcat de Căpăţînă. Ilfovenii şi-au încercat norocul şi printr-o contestaţie, dar în cele din urmă organizatorii şi-au dat seama că echipa din Focşani este în regulă. Oţelul a trecut apoi de Sport Klub Otopeni cu 2-0. Partida decisivă, jucată de Voinţa Deep Serv în compania celor de la Oţelul Galaţi a fost echilibrată. Toma a deschis scorul cu opt minute înainte de final, iar focşănenii visau deja la turneul final. Gălăţenii nu s-au pierdut cu firea şi au marcat de două ori în ultimele şase minute. Focşănenii au încercat să egaleze, dar Oţelul a arătat cum se păstrează un avantaj minin. Voinţa Deep Serv a avut la Buzău un public numeros, dar nu a putut oferi fanilor o calificare. În Grupa B, Mall Dorally Constanţa cu doi foşti jucători de liga 1 în componenţă, Pitu Adrian şi Carabaş Stelian, ambii ex-Steaua Bucureşti, a reuşit o calificare meritată, la capătul unui joc echilibrat doar în prima sa parte cu Juventus Buftea. ABC United Bucureşti – Teachers Tîrgovişte a fost cel mai spectaculos meci al turneului. Cu o echipă plină de vedete, Rică Neaga, Petre Marin, Cătăin Liţă, Ciprian Mozacu – toţi foşti jucători ai echipei Steaua Bucureşti, Răzvan Radu şi Matei Florin –foşti jucători ai echipei naţionale de futsal a Romaniei, ABC Bucureşti a crezut că va avea parte de o partidă uşoară în confruntarea cu Teachers Tîrgovişte. Ceea ce s-a întamplat pe teren a fost una din poveştile frumoase ale minifotbalului. Conduşi cu 0-4, apoi la pauză cu un neverosimil  1-4, ABC United Bucureşti a reuşit o a doua repriză senzaţională cu Rică Neaga în prim plan. Acesta a reuşit un hattrick. S-a terminat 6 – 4 pentru bucureşteni, care astfel au reuşit să evite o mare surpriză. Dacă mulţi au crezut că foşti jucători de fotbal nu au ce căuta la jocul de minifotbal, Rică Neaga a demonstrat la Buzău că valoarea fotbalistică contează pe orice teren unde se joacă cu balonul rotund. Dacă Deep Serv a ratat calificarea, alte două echipe vrancene vor juca la turneul final al Cupei Romaniei.  Vicecampioana Ligii de minifotbal Sporting Roberbian, alături de GS Mobile (locul III), vor participa în perioada 27-30 iunie la Piatra-Neamţ la turneul final al Cupei Romaniei la minifotbal, eveniment organizat de Federaţia de minifotbal din Romania. 52 de echipe din 40 de campionate afiliate Federaţiei participă la acest eveniment. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.