Ultima oră

VREMEA în weekend

Ziarul de Vrancea
14 iun 2013 1120 vizualizări
Ce temperaturi vor fi în ţară, în Bucureşti, la munte şi la mare

Sâmbătă, vremea va fi uşor instabilă în ţară. Cerul, variabil, va prezenta înnorări temporar accentuate mai ales după-amiaza şi în primele ore ale nopţii. Local în zona de munte, în estul şi sud-estul ţării şi pe arii restrânse în rest se vor semnala averse, însoţite de descărcări electrice şi de intensificări de scurtă durată ale vântului.

VREMEA în weekend: Ce temperaturi vor fi în ţară, în Bucureşti, la munte şi la mare (Imagine: Adrian Stoicoviciu/ Mediafax Foto)

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 şi 31 de grade, iar cele minime între 10 şi 21 de grade.

Duminică, valorile de temperatură vor fi în creştere, vremea devenind călduroasă în vestul şi în sudul ţării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza în jumătatea estică a teritoriului şi în zona de munte, unde izolat vor fi ploi de scurtă durată însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe litoral. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26 şi 33 de grade, iar cele minime în general între 12 şi 21 de grade.

În BUCUREŞTI:Cerul va fi variabil sâmbătă, cu înnorări temporare după-amiaza şi în primele ore ale nopţii când vor fi condiţii de averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă, în creştere, va fi de 29...30 de grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 17 grade.

La MUNTE:

Sâmbătă, vremea va fi uşor instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, mai ales după-amiaza şi în primele ore ale nopţii când local se vor semnala averse, însoţite de descărcări electrice şi de intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura aerului va avea valori comparabile cu cele din ziua precedentă.

Valorile de temperatură vor fi în creştere duminică, vremea devenind caldă pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza când izolat vor fi ploi de scurtă durată însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat.

La MARE:

Vremea se menţine în general instabilă sâmbătă. Cerul va fi variabil, temporar noros, când trecător vor fi averse, însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26 şi 28 de grade, iar cele minime între 18 şi 20 de grade. 

Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 17 şi 18 de grade, mai ridicată în zona deltei până la 22 de grade.

Duminică, vremea va fi în general frumoasă şi caldă. Cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea. După-amiaza, vor fi condiţii pentru averse însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla  slab şi moderat, cu  intensificări trecatoare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 şi 30 de grade, iar cele minime între 20 şi 22 de grade.

Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 18 şi 19 de grade, mai ridicată în zona deltei până la 22 de grade.

Dacă ai nevoie de un serviciu meteo mai detaliat, vizitează vremea apropo.

www.mediafax.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.